Premieră la Ungheni. Să fie folk! Și a fost folk

La sfârșitul săptămânii trecute, pe 29 iulie, folkiști de pe ambele maluri ale Prutului și-au dat întâlnire la Ungheni, oferindu-le un spectacol de zile mari sutelor de spectatori adunați în Scuarul Locomotivei.

Evenimentul a avut loc în cadrul primei ediții a Festivalului „UnFolk”, adică Ungheni Folk. Inițiativa de a-l organiza le aparține unor ungheneni îndrăgostiți de folk: Aliona Leșanu, directoarea Centrului Cultural Multifuncțional „Regina Maria”, care a fondat, recent, și un ansamblu de folk, format din copii ungheneni; Vasile Lupu-Cetireanu, fost judecător, avocat îndrăgostit iremediabil de chitară, muzică și poezie; Vali Boghean, interpret apreciat de melomani, care nu mai are nevoie de prezentări.

Festivalul a fost susținut financiar de către Primăria municipiului Ungheni, acesta făcând parte din șirul de evenimente dedicate aniversării de 560 de ani ai Ungheniului (prima mențiune documentară a localității – 20 august 1462).

Printre cei care au urcat pe scena din Scuarul Locomotivei s-au numărat: Vali Boghean, Ion Razza, Victor Buruiană (Chișinău), Anatol Rudei (Soroca), Mihaela Stoica (Giurgiu), Corina și George Nica (Brașov), Virgil Gospodaru (Vrancea), Zoltan Butuc (București). Au încântat publicul unghnean și cei de ai casei: Aliona Leșanu și Vasile Lupu-Cetireanu.

Festivalul a fost deschis de către formația „UnFolk”, care a venit cu un mesaj absolut imprersionant: „Urmează-ți visul măreț/ Nicicând nu renunța/ Ascultă-ți inima”.

„Mulțumim întregii echipe ce a organizat Festivalul UnFolk pentru frumoasa experiență ce am trăit-o la Ungheni în zilele minunate ale sfârșitului de iulie, 2022”, a lăsat un mesaj, la plecare, Corina Nica.

De notat că pe 30 iulie, Festivalul UnFolk a continuat cu un recital de zile mari în unul dintre sectoarele periferice ale municipiului Ungheni, al Berești-Vasilica, unde spectatorii au avut ocazia să asculte muzică bună la un foc de tabără.

Lucia Bacalu


📍Abonează-te la canalul nostru de Telegram și urmarește pagina noastră de YouTube și de Facebook 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *