Inițiativele de succes vor fi premiate în cadrul competiției celor mai bune practici în admistrația locală

Sursa foto: viitorul.org

Institutul pentru Dezvoltare şi Inițiative Sociale „Viitorul” a lansat o nouă ediție a concursului de bune practici în administrația publică locală 2022. Astfel, dacă ai în comunitatea ta inițiative de succes cu care te mândrești, atunci aceasta oferă posibilitatea de a fi scoase din anonimat ca să le cunoască toată țara. Ulterior, acestea vor fi premiate.

Potrivit programului, scopul acestuia este de a identifica și disemina inițiative inovative și eficiente din administrația publică locală din Republica Moldova, precum și a face cunoscute experiența și rezultatele remarcabile ale comunităților și administrației publice locale din țară.

Condițiile de participare

Secțiunile competiției celor mai bune practici pentru această ediția sunt:

  • Guvernare transparentă pentru o administrație publică inteligentă
  • Dezvoltare locală prin solidaritate comunitară
  • Tradiții autentice acasă
  • Infrastructură comunitară pentru revitalizare socială

Competiția presupune parcurgerea a trei etape, respectiv: înscrierea, evaluarea proiectelor depuse, desemnarea și premierea câștigătorilor.

Pentru a participa, practica locală trebuie să fie implementată în perioada iunie 2020 – iunie 2022.  Data limită de înscriere la Programul Bunelor Practici din Republica Moldova este 15 august 2022.

Autoritățile publice locale pot înscrie în competiție maxim patru (4) cazuri de bună practică implementate, dar nu mai mult de două (2) aplicații în cadrul aceleiași secțiuni tematice. Astfel, pentru fiecare practică trebuie completate şi expediate formulare de participare separate. Sunt acceptate și bunele practici aflate în implementare care au obținut rezultate până în momentul înscrierii în competiție.

Nu pot participa în competiția națională proiectele de bună practică care au fost premiate la edițiile anterioare ale programului sau idei de proiecte care nu au fost încă implementate.

Cele mai bune practici vor fi premiate în cadrul unei Ceremonii naționale și vor fi diseminate printr-o Antologie de bune practici și documentarul „Împreună pentru performanțe în guvernarea locală”.

Programul Bunelor Practici ale Autorităţilor Publice Locale din Moldova este implementat de către IDIS „Viitorul”, cu suportul financiar al Consiliului Europei. Programul are scopul de a identifica, valorifica și disemina bunele practici printre autorităţile publice locale din Republica Moldova, contribuind astfel la eficientizarea guvernării locale.

 


📍Abonează-te la canalul nostru de Telegram și urmarește pagina noastră de YouTube și de Facebook 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *