Furtul unui safeu din Călărași în atenția polițiștilor. Patru persoane au fost reținute

Imagine simbol, sursa: grandsecret.md

Poliția a reținut patru persoane suspectate de furtul safeului cu aproape 280 de mii de lei dintr-o întreprindere din Călărași. Infracțiunea a fost comisă cu o noapte înainte de Revelion, transmite IPN.

Până la reținere, au avut loc percheziții. Ulterior, cei patru tineri, care sunt din Comrat și care au vârstele cuprinse între 27 și 35 de ani, au fost reținuți. Potrivit Inspectoratului General al Poliției, trei dintre ei au fost deținuți în trecut într-un penitenciar din Uniunea Europeană pentru infracțiuni similare.

După audierea acestora, procurorii au solicitat și au obținut la Judecătoria Chișinău, sediul Ciocana, aplicarea arestului preventiv în privința acestora pentru 30 de zile.

Safeul cu circa 280 de mii de lei a fost sustras pe 30 decembrie 2021 dintr-un market din Călărași. Persoanele au forțat geamul termopan și au pătruns în magazin după care au luat cu ei safeul și au fugit. Imagini cu furtul au fost surprinse pe camerele de supraveghere.


📍Abonează-te la canalul nostru de Telegram și urmarește pagina noastră de YouTube și de Facebook 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *