Condiții și mai bune pentru evenimente culturale organizate la… „Regina Maria”

În preajma Centrului Cultural Multifunțional „Regina Maria” din Ungheni va fi creată o nouă zonă de agrement și recreere, unde vor putea fi organizate diverse evenimente artistice și culturale.

Aici va fi instalată o fântână arteziană, din care vor putea să-și potolească setea atât participanții la evenimentele culturale, cât și trecătorii sau cei ce așteaptă transportul urban în cele două stații din apropiere. Totodată, vor fi fortificate capacitățile grupului proaspăt format, „UnFolk”, care deja a reușit să impresioneze publicul spectator. În acest sens, vor fi achiziționate instrumente  muzicale, inclusiv două chitare artistice, o tamburină, un pian electronic.

Toate acestea vor fi posibile, grație Proiectului „Fântânița muzicală”, implementat de Grupul de Inițiativă Locală (GIL) „Vasilica” și Centrul Cultural Multifuncțional „Regina Maria” și finanțat de Fundația Comunitară Ungheni (FCU) în cadrul Programului de granturi mici – 2022 „Municipiul Ungheni – 560 de ani/ Ediție specială”.

„Ne propunem și organizarea unui spectacol literar-muzical. Acesta va fi dedicat celor 560 de ani de la prima atestare documentară a Ungheniului, dar și celor 50 de ani de la includerea localităților Berești și Vasilica în componența municipiului Ungheni”, a precizat Aliona Leșanu, manager de proiect, directoarea Centrului „Regina Maria”. Pentru un schimb de experiență și bune practici, un grup de la Centrul „Regina Maria” și GIL „Vasilica” va merge la Iași, unde va vizita și se va întreține cu Asociația Culturală „Noua Acropolă”.

Bugetul total al proiectului este de 60800 de lei, dintre care FCU a oferit suma de 42900 lei. Cu o contribuție de 10 mii de lei va veni Primăria municipiului Ungheni, iar trei agenți economici din Ungheni, au donat câte 2000 de lei. „Datorită acestui proiect, vom avea, cu siguranță, condiții și mai bune pentru organizarea unor evenimente culturale în aer liber, pentru dezvoltarea abilităților în utilizarea instrumentelor muzicale la copii și tineri, ceea ce ne dorim, de fapt, cu toții. Mulțumesc tuturor celor care ne sunt alături și ne susțin”, a spus Aliona Leșanu la final.


📍Abonează-te la canalul nostru de Telegram și urmarește pagina noastră de Facebook.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *