Tineri din șase raioane vor acționa pentru comunitate scriind cu responsabilitate

La începutul lunii iulie, la Biblioteca Publică Raională „Dimitrie Cantemir” a fost dat startul celei de-a doua ediție a proiectului „Scriem cu responsabilitate, acționăm pentru comunitate”.

Proiectul este implementat de către Asociația Obștească „Bastina Frăsinești” din Ungheni, în parteneriat cu Asociația pentru Dezvoltare Durabilă Integrată din Căușeni, în cadrul Programului de Granturi 2022 pentru organizațiile de tineret al Ministerului Educației și Cercetării.

„Prin acest proiect ne dorim să dezvoltăm jurnalismul comunitar la nivel local”, a subliniat Maria Albenițanu, coordonatoarea de proiect.

La lansarea proiectului au fost prezenți partenerii și tinerii beneficiari ai primei ediții, care au împărtășit din experiența lor. Totodată, Aliona Manciu, trainer regional Ungheni, a vorbit despre ce înseamnă jurnalism comunitar și ce presupune acest tip de jurnalism.

De proiect vor beneficia bibliotecile partenere ale proiectului și tinerii din 16 localități din raioanele Ungheni, Călărași, Fălești, Căușeni, Cimișlia și Anenii Noi. „Bibliotecile vor putea deveni parteneri ai proiectului după ce vor completa un formular online și să argumenteze de ce vor să devină partenerii noștri. Acest formular este deja accesibil pe rețelele sociale”, a mai spus Aliona Manciu.

Astfel, timp de șapte luni, tinerii ghidați de către trainerii regionali Aliona Manciu și Natalia Popușoi, vor fi instruiți cum să identifice o problemă în comunitatea lor, cum să se documenteze și să scrie un articol corect din punct de vedere jurnalistic. De menționat că Expresul este partener media și toate articolele scrise de către tineri vor fi publicate atât pe Expresul.md, cât și pe Jurnalist.md.

La final va fi editată și o broșură cu articolele scrise de către acești tineri. Proiectul se va încheia cu o gală a premiilor „Tânărul jurnalist comunitar”, iar 50 cei mai activi tineri vor beneficia și de o vizită de studii la una din televiziunile naționale.

 


📍Abonează-te la canalul nostru de Telegram și urmarește pagina noastră de YouTube și de Facebook 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *