Începând cu 25 iulie, în Republica Moldova, va fi inițiată administrarea celei de-a doua doze booster de vaccin anti-COVID-19
Persoanele care și-au administrat în țară sau în străinătate prima doză de rapel au posibilitatea să se imunizeze cu al doilea booster de vaccin anti-COVID-19, începând cu 25 iulie curent. Ministerul Sănătății a emis în acest sens un Ordin, în baza recomandărilor Comitetului Național Consultativ de Experți în domeniul Imunizărilor.
Pentru a doua doză de rapel sunt eligibili adulții cu vârsta mai mare de 60 de ani, persoanele cu comorbidități, femeile gravide și cele care alăptează, beneficiarii din instituțiile rezidențiale și centrele de plasament.
La fel, este eligibil pentru vaccinare personalul medical din instituțiile medico-sanitare, personalul din cadrul instituțiilor rezidențiale, centrelor de plasament, serviciilor sociale, angajații din domeniul educației și cei din structurile de menținere și asigurare a ordinii publice, apărării și securității statului. Totodată, se recomandă administrarea celei de-a doua doze booster persoanelor sever imunocompromise cu vârsta de 18 ani și peste.
La solicitare pot fi imunizate cu a doua doză booster și persoanele cu vârsta de 18 ani și mai mult, care nu fac parte din categoriile eligibile pentru vaccinare.
Menționăm că, a doua doză booster se va administra la un interval de cel puțin patru luni de la prima doză de rapel, cu aplicarea vaccinurilor Comirnaty/Pfizer-BioNTech sau Spikevax/Moderna.
Sursa: Ministerul Sănătății al Republicii Moldova
Lasă un răspuns