Guvernul a decis. Începe reorganizarea universităților

Imagine simbol, sursa: forbes.com

Ieri, 13 iulie, a fost aprobată hotărârea de guvern care prevede reorganizarea prin fuziune (absorbție) a unor instituții din domeniile educației, cercetării și inovării, scrie diez.md.

Astfel, Universitatea Agrară, Universitatea de Stat din Tiraspol, Academia de Administrare Publică și alte instituții de cercetare vor trece în componența altor universități de stat.

Conform hotărârii, Universitatea Agrară va fi absorbită de Universitatea Tehnică a Moldovei, Universitatea de Stat din Tiraspol va fi absorbită de Universitatea Pedagogică, iar Academia de Administrare Publică va fi absorbită de Universitatea de Stat din Moldova.

Deși proiectul inițial prezentat de Ministerul Educației prevedea absorbția și a Universității din Taraclia de către Universitatea Pedagogică, aceasta nu se regăsește în decizia finală.

Totodată, hotărârea inițială prevedea ca Universitatea de Educație Fizică să fie absorbită de Universitatea de Stat din Moldova, însă în hotărârea finală se menționează că universitatea va fuziona cu Instituția Publică Academia „Ștefan cel Mare”. Acest proces urmează să fie realizat timp de șase luni.

Potrivit documentului aprobat, personalul salariat din instituțiile publice absorbite va fi transferat la instituțiile publice absorbante, asigurându-se integrarea acestora în cadrul instituțiilor respective, iar studenții înmatriculați conform programelor de studii superioare de licență, master și doctorat ale instituțiilor de învățământ superior absorbite vor fi transferați în cadrul instituțiilor de învățământ superior absorbante, la aceleași programe de studii superioare și cu aceleași taxe de studii, stabilite anterior.

Transferul studenților de la instituțiile de învățământ superior absorbite se va realiza până la 25 august 2022. Până la transferarea studenților înmatriculați conform programelor de studii superioare respective la instituțiile absorbante nu se va percepe nicio taxă de studii pentru anul academic 2022/2023.

E de menționat că în timp ce miniștrii votau această hotărâre, în fața guvernului se desfășura un protest împotriva acestei reforme.

 


📍Abonează-te la canalul nostru de Telegram și urmarește pagina noastră de YouTube și de Facebook 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *