O tânără de 23 de ani din Pitușca, a pus pe roate o afacere prosperă chiar la ea acasă

Dorina Tataru, o tânără de 23 de ani din satul Pitușca, a revenit de la studii de peste hotare pentru a dezvolta o afacere acasă – o livadă de cireși, pruni și piersici.

Susținută de membrii familiei sale, tânăra își administrează acum cu succes afacerea la care a visat încă din perioada în care își făcea studiile în România. Totul a început din dorința nestăvilită de a rămâne cât mai multă vreme alături de părinți și de a demonstra că și la Călărași afacerile pot fi prospere. Așa cum tatăl său se ocupa cu exportul de fructe, în special cu cireșe, a și apărut ideea de a se axa anume pe cultivarea fructelor.

Așadar, sprijinită de familie și contractând un credit, acum trei ani tânăra a cumpărat teren și a plantat primele suprafețe de livadă intensivă de cireș, cu material săditor importat din Italia. Inițial livada a fost plantată pe o suprafață de 11 hectare. Ulterior, agricultorii de la Pitușca au sădit prun, dar și piersic plat – o cultură relativ nouă, dar de perspectivă, iar la moment livada numără deja 30 de hectare.

Tânăra este foarte implicată în activitatea întreprinderii: se ocupă de gestionarea finanțelor, administrare, dar și de monitorizarea lucrărilor în câmp. ”Am încercat o perioadă să combin specialitatea pe care o am cu agricultura, dar am realizat că dacă vrei să faci ceva bine, e nevoie de dedicație și concentrație maximă, astfel am ales să mă implic total în afacerea de familie ce ține de horticultură”, ne-a declarat Dorina, care a făcut Facultatea de Finanțe și Bănci în România.

Ea recunoaște că debutul afacerii în agricultură a fost destul de anevoios și însoțit de numeroase provocări, dar spune că le-a depășit pe toate cu răbdare și muncă sistematică. ”Când vorbim de agricultură, dificultățile sunt la ordinea zilei, deoarece este un domeniu ce implică riscuri pe care nu le putem mereu aplana. Suntem dependenți de condițiile climaterice, de lipsa forței de muncă calificată și de evoluțiile macroeconomice actuale”, este de părere Dorina.

Chiar dacă livezile de la Pitușca sunt încă tinere și nu au intrat pe deplin în rod, familia Tataru așteaptă în acest an recolte de cireșe, piersici și prune. Livezile lor sunt dotate cu sistem modern de irigare și sistem de suport. Tânăra antreprenoare optează pentru lucrări de tip mecanizat cu ajutorul tehnicii agricole, iar așteptările sunt mari. ”Am depus mult suflet, dar și investițiile financiare nu pot fi neglijate, deci sperăm să fie un an favorabil pentru culturile pe care le cultivăm, să obținem roada preconizată și să avem acces la piețe de desfacere”, spune Dorina.

Se pare că planurile ei nu se opresc aici, iar tânăra se gândește să își extindă pe viitor suprafețele. ”La moment ne axăm pe livezile existente și pe obținerea unei recolte calitative. Dar la sigur, nu ne oprim aici!”, spune hotărât domnișoara Tataru.

Pentru a-și putea transpune ideile în realitate, Dorina Tataru a avut nevoie de ajutor, contractând un credit de peste 100 de mii de euro cu ajutorul proiectului „Livada Moldovei”. Susținerea a fost atât financiară, cât și de consultanță în privința elaborării proiectului investițional.

Îndemnul Dorinei pentru tinerii care vor să facă agricultură modernă este să aibă curaj, să nu se teamă de provocări și să încerce. ”Până nu încerci, nu obții nimic. Niciodată nu m-aș fi gândit că voi avea vreo tangență cu agricultura, dar cu cât mai mult mă implic descopăr că este un domeniu interesant, cu perspectivă, ținând cont de potențialul pământurilor noastre. Dacă ar fi să o iau de la capăt cred că aș repeta alegerea, deoarece unde poate fi mai bine decât alături de cei dragi?!”, susține tânăra antreprenoare de la Pitușca.

Notă: Livada Moldovei este o linie de creditare oferită de către Banca Europeană de Investiții (BEI) Guvernului Republicii Moldova care, la rândul său, acordă acest împrumut băncilor comerciale participante. Creditele sunt destinate investițiilor în sectorul horticol. Linia de credit a devenit operațională în anul 2016. Creditele Livada Moldovei vin cu asistență oferită sub formă de suport și consultanță în elaborarea proiectelor investiționale. Creditele din cadrul Proiectului Livada Moldovei și Asistența tehnică sunt oferite de Uniunea Europeană prin intermediul băncii sale, Banca Europeană de Investiții. Iar beneficiari pot fi agenți economici și întreprinzători care practică activitatea de întreprinzător și doresc să implementeze un proiect în sectorul horticol sau activități conexe.


📍Abonează-te la canalul nostru de Telegram și urmarește pagina noastră de Facebook.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *