Incendiu de proporții la o biserică din orașul Călărași
Biserica ridicată din temelii acum zece ani de preotul Dumitru Rusu, a ars ca o torță, sub privirile sale neputincioase, chiar în ziua de Paștele Blajinilor. La ora actuală, motivele din cauza cărora lăcașul sfânt s-a făcut scrum, rămân încă neelucidate.
Potrivit părintelui, care a ridicat cu mult greu în toți acești ani biserica, cu suprafața de 72 metri pătrați, în dimineața zilei de 2 mai a oficiat o slujbă scurtă, unde au participat doar vreo 7-8 oameni. Imediat după rânduiala făcută, cu toții au coborât la subsolul clădirii la bucătărie, iar preotul urma să se îndrepte spre cimitir. La scurt timp însă, când a deschis ușa bisericii, l-a lovit un val de căldură și fum, iar flăcările s-au extins cu o repeziciune de nedescris. ”Nu știu de la ce a pornit focul. Nu am aprins candele sau lumânări, a fost o rugăciune scurtă. Poate a fost un scurtcircuit, sau nu a fost stinsă lumânarea de la vreo păscuță de pe masă. Chiar nu îmi explic”, ne-a povestit, printre lacrimi, slujitorul bisericii. Dânsul spune că focul s-a extins cu repeziciune din cauza materialelor ușor inflamabile care au luat foc și nu au mai putut fi oprite sub nicio formă. Bunurile din interiorul lăcașului nu au putut fi salvate, iar cel mai mult părintele este afectat de faptul că a ars altarul, mai multe icoane de preț, dar și Biblia.
Potrivit lui Nicolae Steclari, șeful Secției Situații Excepționale Călărași, pompierii au intervenit la locul incendiului în doar 4 minute după apelul la Serviciul 112. ”Atunci când echipajul a ajuns la fața locului, biserica era cuprinsă de flăcări în proporție de 80%, iar incendiul se manifesta violent. În total s-a intervenit cu cinci autospeciale, iar 20 de pompieri au luptat cu flăcările. Am apelat la ajutorul colegilor de la Sipoteni, dar și la cei de la Strășeni, Cornești și Chișinău. În aproximativ jumătate de oră incendiul a fost localizat, iar flăcările nu s-au mai răspândit asupra bunurilor din apropiere”, ne-a declarat Nicolae Steclari.
Pe părintele Dumitru Rusu, care este un bun prieten al Ziarului ”Expresul”, l-am cunoscut cu toții din multitudinea de articole și interviuri oferite în cadrul campaniilor de caritate pe care le-a lansat, pentru faptul că a reușit să cumpere o locuință unei familii de romi care nu aveau unde sta, dar și pentru multe alte inițiative în care a pus suflet. La începutul anului 2019, parohul a fost inclus în topul oamenilor care ne-au impresionat în anul respectiv. Scriam atunci următoarele: ”În 2018 preotul Dumitru Rusu a reușit să inițieze mai multe campanii de susținere și ajutorare a copiilor, dar și a celor adulți. Înainte de sărbătorile de iarnă a inițiat Campania ”Încalță și tu un copil”, unde în doar câteva zile a reușit să colecteze bani și a ”încălțat” 12 copii. Tot dânsul a fost cel cu inițiativa de a construi un teren de joacă în sectorul ”Corăbioara” din orașul Călărași. A înaintat mai multe demersuri către primăria orașului pentru a-i acorda un spațiu pentru construcția terenului de joacă pentru copii. Până într-un final a reușit să-l obțină”. La o simplă căutare pe site-ul nostru, puteți vedea podcasturi, interviuri și secvențe video cu părintele Dumitru. Acum slujitorul Domnului are nevoie de ajutor pentru a reconstrui biserica la care a trudit atât de mult.
Oamenii care își doresc să ofere o mână de ajutor, o pot face direct la Biserica ”Sfânta Cuvioasă Parascheva” din sectorul Karabliu, la părintele Dumitru Rusu, sau pot depune bani pe următorul cont:
Beneficiar: Rusu Dumitru, Cod Fiscal: 0991105160653
IBAN: MD94AG000000022521303302,
Banca beneficiară: BC ”MAIB” S.A. BRANCH Sucursala Călărași, SWIFT: AGRNMD2X 768
Valuta cont: MDL
Lasă un răspuns