Un nou apel de granturi pentru antreprenorii din regiunile Ungheni şi Cahul

Sursa foto: md.undp.org

Uniunea Europeană (UE) lansează un nou apel de granturi pentru antreprenorii din regiunile Ungheni şi Cahul. Întreprinderile existente și start-up-urile din aceste 2 regiuni vor beneficia de granturi în valoare de 14.000 – 24.000 euro fiecare.

Aceste granturi vor fi acordate de Uniunea Europeană, în cadrul Programului „EU4Moldova: Regiuni-cheie”, finanțat de UE și implementat de PNUD și UNICEF. Noul apel de granturi în valoare totală de până la 300.000 euro va fi disponibil pentru dezvoltarea sectorului privat din ambele regiuni-cheie.

”Datorită acestui nou sprijin din partea UE, sub formă de granturi, oamenii vor putea beneficia de noi locuri de muncă și de o cultură antreprenorială locală consolidată. Întreprinderile Mici și Mijlocii (IMM) sunt inima unei economii – cu cât o economie este în plină expansiune, cu atât viața oamenilor este mai prosperă. Suntem mândri să asistăm la rezultate tangibile și de succes ale sprijinului UE acordat afacerilor locale până acum și ne angajăm ferm să le sprijinim în continuare în beneficiul cetățenilor moldoveni, deoarece împreună suntem mai puternici!”, a declarat Jānis Mažeiksz, Ambasadorul Uniunii Europene în Republica Moldova.

„Ne bucurăm să vedem atât de multe proiecte de succes implementate în cadrul primelor două runde de granturi pentru sectorul privat din regiunile Ungheni și Cahul, cu un impact tangibil asupra economiei locale. Acest apel de propuneri va oferi unui nou grup de antreprenori oportunitatea de a-și dezvolta potențialul și de a crea noi locuri de muncă, de a inova și de a adopta în operațiunile lor practici ale economiei verzi și circulare”, a menționat Dima Al-Khatib, Reprezentantă rezidentă PNUD în Republica Moldova.

În cel de-al treilea apel de finanțare pentru sectorul privat lansat de Programul „EU4Moldova: Regiuni-cheie” vor fi acordate granturi pentru 16 companii din regiunile cheie Cahul și Ungheni.

Asistența financiară va fi alocată pentru achiziționarea de echipamente, bunuri, lucrări și servicii în scopul dezvoltării afacerilor, pentru promovarea modelelor de economie circulară, crearea de noi locuri de muncă, sporirea atractivității regiunilor-cheie pentru noi investiții.

Antreprenorii selectați vor beneficia de mentorat și instruiri gratuite.

Sursa: md.undp.org


📍Abonează-te la canalul nostru de Telegram și urmarește pagina noastră de YouTube și de Facebook 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *