În ospeție la Ion Lazariuc din Petrești, unicul veteran al celui de-al doilea război mondial din raionul Ungheni, rămas în viață

În acest an, de 9 mai, la monumentele ostașilor căzuți pe câmpurile de luptă în cel de-al doilea război mondial, autoritățile nu au organizat evenimente somptuase ca în alți ani, ci doar s-au rezumat la depuneri de flori.

Iar Ion Lazariuc, din Petrești, unicul veteran al celui de-al doilea război mondial, rămas în viață din raionul Ungheni, a ținut să vină, ca și în anii precedenți, la monumentul din localitate.

Îmbrăcat în sacoul împânzit de medalii și purtat doar la ocazii deosebite, ținând în mâini un buchet de flori, a înaintat, cu capul aplecat și cu pași mărunți, spre monument. Când a ajuns, și-a ridicat privirea către soldații de piatră, s-a aplecat și a depus florile. Era singur… Doar el și gândurile lui…

Florile care erau aranjate la picioarele soldaților, sugerau că oamenii nu au uitat de Ziua Victoriei și au venit, totuși, să aducă un omagiu simbolic celor care și-au apărat patria…

Însă, atmosfera liniștită și apăsătoare ce domina în acel moment, l-a făcut pe Ion Lazariuc să retrăiască evenimentele acelui război la care a participat mai mult de nevoie, decât de voie. L-au podidit lacrimile… Pentru acele vremuri demult apuse, pentru cei, care așa și nu s-au mai întors acasă și au rămas acolo, în pământuri străine.

A mai zăbovit câteva clipe, după care s-a întors acasă.

 Vizita la casa unicului veteran din raionul Ungheni

Am ajuns la casa lui Ion Lazariuc pe la orele după amiezii. Steaua roșie agățată de poartă și anii începutului și sfârșitului războiului, inscripționați cu vopsea albă, sugerau că am ajuns la destinația corectă.

De cum deschizi poarta, te întâmpină o tufă imensă de bujor de copac, iar mirosul plăcut emanat de florile care, însă, prindeau a se scutura, împresura cu miresme parfumate întreaga ogradă. În acea zi, se strânseseră la o masă pusă la umbra unui copac, vreo trei consăteni, care au venit să-l viziteze, să-l felicite, să-l mai întrebe de sănătate și să-i aducă flori… Pesemne, cineva mai fusese în vizită, deoarece lângă fereastra casei, afară, mai stăteau flori deja puse în apă.

La cei 95 de ani împliniți, moș Ionaș, așa cum îi spun cei care îl cunosc, încă este plin de viață, pus pe glume, cu toate că mersul, auzul, vederea, dar și problemele de sănătate cu care se confruntă, îl mai trădează. Însă, nu se dă bătut. Încă e dornic de vorbă și a acceptat să depene din amintirile unui trecut dureros pentru el.

Își trăiește bătrânețile singur. Cu toate acestea, se mândrește că are o familie numeroasă. Are trei fete, șase nepoți și 10 strănepoți. Dar aproape toți sunt plecați.

Doar una dintre fiice locuiește aproape, în aceeași mahală, iar o altă fiică trăiește în satul vecin. Cea de a treia este plecată la munci, peste hotare. Dintre nepoți și strănepoți, niciunul nu-i este aproape.

L-am întrebat de sănătate. Nu se plânge, e încă în putere, deși boala nu l-a ocolit. Ordinea în casă o păstrează singur. Grădina a dat-o unor vecini ca s-o îngrijească. Iar de mâncare îi aduc fetele, pe care o depozitează în frigider și o încălzește atunci când i se face foame. Cu toate acestea, spune că îi este greu și nu vrea să fie o povară pentru nimeni.

Câteodată îi mai deschide poarta vecinii, cunoscuții, dar cea mai mare parte a timpului o petrece singur. „Mă mut de pe un scaun pe altul, ba aici, ba colea, ba la poartă și trece ziua repede”, spune el. Mai privește televizorul, uneori dând volumul la maxim pentru a auzi și de afară, atunci când se odihnește pe prispa casei, unde este un loc special așternut și confortabil pentru odihnă. Știe și că în țara vecină este război. „Vai de capul norodului”, se vaicără bătrânul.

„Vă mai amintiți de perioada când ați fost pe front?”, întreb. Oftează și își trece mâna pe la ochi. Lacrimile l-au podidit. „ Prin multe greutăți am mai trecut…”, spune bătrânul. Desigur că își amintește, doar că nu mai are cui povesti. Ne-a povestit și nouă câteva detalii.

A plecat pe front când avea puțin peste 17 ani. „Eram încă un copil… Ce să caute pe front copiii?”  Și-a amintit și atunci când a fost rănit la picioare, iar așchiile de la explozii i-au sfredelit membrele inferioare. Încă a rămas întipărită în memorie imaginea când i-au deschis rana, i-au curățat-o și l-au pansat. O lună, atât a fost necesar până i s-a prins rana și s-a reîntors pe câmpul de luptă.

Când s-a terminat războiul era în Praga (Cehia). „Unii cântau, alții plângeau de bucurie, săreau, aruncau căciuli, chiuiau și șuierau”, își amintește veteranul. Iar când s-a întors acasă de pe front și-a întemeiat o familie. Toată viața lui, Ion Lazariuc a lucrat șofer.

Ziua de 9 mai are o însemnătate mare pentru el. Cu toate că a fost la monument să depună flori, a fost nedumerit de faptul că anul acesta, nu s-a făcut paradă, așa ca pe vremuri. Deși, a văzut la televizor că la Chișinău, unii au ieșit la parada dedicată Zilei Victoriei.

 

 

 


📍Abonează-te la canalul nostru de Telegram și urmarește pagina noastră de Facebook.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *