Tudor Procopciuc: „Nu am vrut să fiu doar un spectator care urmărește ceea ce se întâmplă. Am vrut să fiu persoana care aduce o speranță refugiaților”

Tudor Procopciuc, președintele Asociației Obștești de binefacere „Speranța Vieții”, dar și pastor la biserica Vineyard din Ungheni, din a treia zi de război, împreună cu voluntarii bisercii, este alături de refugiații din Ucraina.

Atunci când a început războiul din Ucraina, a simțit durere în inimă, dar și acea frică prin care trec oamenii de acolo și, a rămas foarte marcat văzând acele grozăvii care se petrec în Ucraina, la știri. Și a vrut să facă și el ceva pentru acești oameni. „Nu am vrut să fiu doar un spectator care urmărește tot ce se întâmplă, ci am vrut să fiu o persoană care ar aduce o speranță pentru acești oameni”, spune el.-

– Cum ați reușit să vă mobilizați într-un timp atât de scurt?

După o zi întreagă de rugăciune și post, ne-am mobilizat, împreună cu partenerii noștri, ca să găsim soluții și să ne asumăm anumite riscuri și decizii. În ziua de sâmbătă, am mers la administrația unui hotel din oraș, am încheiat contract și am rezervat un 60 de locuri. Iar prima familie cazată a fost sâmbătă după amiază (n. red. 26 februarie). Aș vrea să menționez că administrația hotelului ne-a mers în întâmpinare și ne-a oferit un preț avantajos.

Dacă de la începutul războiului, numărul refugiaților care intrau în Moldova ajungea la o mie, zilnic numărul acestora crește considerabil. Circa 120 de mii de refugiați au rămas în Moldova. E un număr impunător, aș zice. Iar pentru noi, o țară atât de mică, cu resurse mici, e destul de complicat. Dar faptul că moldovenii s-au implicat atât de mult în oferirea ajutorului, ne-a făcut mica noastră țară, cunoscută în toată lumea. Anume oamenii noștri, care au o inimă atât de mare și plină de dragoste, bunătate, ospitalitate și-au deschis casele pentru refugiații din Ucraina și au împărțit din puținul lor și cu ei. Cu asta ne putem mândri. Am dovedit că suntem un popor săritor la nevoie.

– Cu ce probleme se confruntă refugiații care ajung la Centru?

– Au fost foarte mulți oameni care au trecut prin centrul nostru.

Împreună cu echipa, care suntem în număr de 100 de persoane, suntem foarte mobilizați și pregătiți.

În prima săptămână au început să ajungă la noi în centru refugiați cu diverse probleme ce țin de acte. Și pe lângă cazare și hrană, încercăm să-i ajutăm pe unii refugiați ca să își poată prelungi șederea lor, aici, în Ungheni. Avem contacte cu baza de date, unde sunt indicate adrese, numere de telefoane a persoanelor care pot să-i primească pentru o săptămână sau mai mult. Încercăm să găsim apartamente cu chirie, la un preț mai accesibil. Desigur, contactăm cu alte puncte de colectare din Ungheni, iar refugiații își pot alege lucrurile de care au nevoie: haine, sau produse pentru igienă.

Prin centrul nostru nu au trecut doar cetățeni ucraineni, ci au fost și studenți marocani, indieni, nigerieni, am avut refugiați din Uzbekistan, Armenia, Azerbaidjan, dar și din Siria. Aceștia din urmă s-au refugiat în Ucraina, atunci când a izbucnit războiul în Siria, iar acum fug din al doilea război. Am deschis multe coridoare verzi pentru ca să poată să plece mai departe.

Depunem efort pentru fiecare persoană care se adresează. Sunt și ei oameni, dar care pentru noi practic ne sunt străini, dar le-am simțit acea durere și disperare pe care ei o trăiesc în aceste momente, vremuri de război și ei trebuie ajutați. Am vrut să fim solidari cu ei și să le fim alături.

Iar acești oameni au fost atât marcați de bunătatea și generozitatea pe care le-am arătat-o. Ei ne zic: „Voi, pentru noi, sunteți îngerii lui Dumnezeu. Ne puteți permite să vă luăm pe voi în inimile noastre?”.

Ne scriem, ținem legătura cu aceste persoane. Iar mulțumirea lor ne încarcă rezervoarele noastre cu putere, ca să facem acest bine în continuare pentru cei care încă vin.

– Ați oferit pachete cu produse alimentare și pentru refugiații care ajung cu trenul la Gara Internațională Ungheni…

– Ne-am implicat în această acțiune chiar de pe 3 martie, când a sosit primul tren cu refugiați. Și ne-am asumat responsabilitatea de a gestiona situația la Gara Internațională și în continuare.

În jur de 10 mii de refugiați au primit produse de primă necesitate: o sticlă de apă, un sandwich, un fruct, ceva dulce. Le-am dat strictul necesar. Mulți dintre ei erau și sunt de câteva zile pe drum, înfometați, înghețați, fără condiții. Mulți cer apă, pentru că în tren nu este apă potabilă. Foarte mulți dintre refugiați sunt copii mici. În primul tren erau chiar și doi nou-născuți. Vă dați seama, viața acestui copil, începe într-un vagon de tren?

– Cum le reușiți pe toate?

– Atunci când am început să distribuim pachete cu strictul necesar refugiaților din tren, garnitura sosea ziua și ne era mai ușor, apoi, începuseră a sosi pe la orele 3 dimineața. Mai complicat a fost, dar ne-am mobilizat. O jumătate din echipa de voluntari pregătesc în jur de 1500 de pachete, iar altă jumătate distribuie refugiaților.

După ce Poliția de Frontieră efectuează controlul, intrăm în vagoane și avem posibilitatea să îi vedem, să dicutăm cu ei, să le oferim pachetul. Pentru unii sunt o boare de speranță, ne spun ei.  Și acest lucru ne încurajează să continuăm. Nu vrem să ne facem PR (publicitate) pe necazul oamenilor. Ceea ce contează cu adevărat pentru noi este să fim solidari cu situația și durerea lor. Să punem umărul și să-i ajutăm cu acele resurse de care dispunem.

De 12 zile (în momentul când s-a realizat interviul) suntem în această campanie și suntem deschiși și pentru alți voluntari care și-ar dori să ne ofere ajutor. Coordonăm lucrurile cu organizația de tineret JCI, conclucrăm cu Poliția de Frontieră, suntem o armată de voluntari mobilizată și bine pregătită pentru a face față numărului mare de refugiați, dar și să putem oferi ajutor. Nu este ușor, este chiar greu, deoarece non-stop, și zi și noapte suntem activi.

– De unde luați surse financiare pentru a face față cheltuielilor, care nu sunt chiar atât de mici?

– Asociația de binefacere „Speranța Vieții” are statut juridic, are un cont bancar, în care oamenii pot dona. Iar printre donatori sunt oameni simpli, care vor să-și manifeste generozitatea față de poporul ucrainean. Și atunci, aceștia ne contactează, solicită rechizitele bancare. Plus, mai avem și alți parteneri care și-au exprimat deschiderea să mobilizeze familii care sunt în comunitățile lor și să doneze. Suntem transparenți, se duce evidența banilor care intră în cont, avem contabilitate.

În fiecare zi sunt surprins, pentru că apar noi donatori. Iar din orașul Ungheni, foarte multe restaurante și localuri au venit în întâmpinare și ne-au oferit mesele pentru refugiați gratis.

Cheltuile sunt mari, dar mergem înainte, deoarece Dumnezeu ne va purta de grijă în această situație și vom încerca să mai găsim și alte alternative.

Atunci când refugiații pășesc pragul centrului nostru, le spunem tuturor un mesaj de bun venit. Atât timp cât vor fi aici, în Centru, vor fi în siguranță. Își vor găsi liniștea, se vor odihni, vor avea ce mânca, iar noi vom încerca să îi ajutăm să rezolvați problemele pe care le au: fie cu acte, fie cu alte necesități.

Tatiana Tesliuc