La Ungheni a fost lansat un proiect, în care beneficiarii vor fi persoanele vârstnice și cu dizabilități, din regiunea Cula
Persoanele vârstnice și cu dizabilități din șapte localități din zona Cula, vor beneficia de facilități privind accesul la serviciile publice. Despre acest lucru s-a menționat în cadrul evenimentului de lansare a proiectului „ARIPI” – Servicii Accesibile, Inteligibile, Prietenoase și Incluzive, care a avut loc la sfârșit de ianuarie.
Acesta este implementat de Asociația Obștească „Alternative Sociale”.
Proiectul are o valoare totală de 19.951 euro, iar durata de desfășurare a proiectului este planificată pe o perioadă de 9 luni.
De menționat că în cadrul proiectului, 6 primării din zona Cula: Boghenii Noi, Cornova, Condrătești, Sinești, Măgurele și Năpădeni, vor avea pante de acces instalate la intrarea instituției, iar printre beneficiari se enumeră categoriile de persoane în fotoliu rulant și persoanele cu capacități reduse de mișcare din aceste localități.
De subliniat faptul că pantele vor fi executate din metal.
Totodată, vor fi procurate și instalate șapte leduri informative în sala de așteptare a celor șapte primării pe care vor rula informații despre toate serviciile publice existente în raion.
„Am considerat că această inițiativă este una de importanță majoră, reieșind din nevoile și problemele cetățenilor, mai ales celor care locuiesc în zona Culei”, a menționat Tudor Rădeanu, șeful Direcției Generale Asistență Socială și Protecție a Familiei (DASPF) Ungheni, după care mai adaugă „Vorbim despre o problemă extrem de importantă pentru domeniul protecției sociale și anume accesul de informație și la servicii publice.
Totodată, se preconizează îmbunătățirea galeriei de acces în sediul DASPF Ungheni. Astfel, se propune instalarea unui panou informativ led în sala de așteptare, dar și achiziționarea și montarea unui sistem interfonic pentru facilitarea comunicării, în contextul pandemic.
În rezultatul implementării proiectului, circa 2000 de persoane din Zona Cula vor fi informate și orientate către serviciile sociale.
Proiectul „ARIPI” – Servicii Accesibile, Rezonabile, Inteligibile, Prietenoase și Incluzive este finanțat de Uniunea Europeană și implementat de Asociația Obștească „Alternative Sociale”, în cadrul Programului „EU4Moldova: regiuni – cheie”.
Tatiana Tesliuc
Lasă un răspuns