În acest an, oraşul Călăraşi va avea peste trei kilometri de trotuare noi

Problema infrastructurii drumurilor din oraş este una bine cunoscută pentru toţi locuitorii Călăraşiului. Drumuri cu gropi, lipsa sistemelor de scurgere a apei și trotuarele deteriorate sunt doar unele probleme cu care se confruntă călărăşenii, mai ales după ce în anul trecut s-au executat, în întreg oraşul, lucrări de îmbunătăţire a sistemului de apă şi canalizare.

În cadrul Programului ”Comunitatea Mea”, încă acum un an, primăria a iniţiat un sondaj pentru a prioritiza problemele stringente din oraş, iar marea majoritate a respondenţilor s-au arătat nemulţumiţi de starea drumurilor şi trotuarelor.

Lilia Raţă, specialist în problemele atragerii investiţiilor la Primăria oraşului Călăraşi ne-a comunicat că, atunci când s-a aplicat la proiectul finanțat de USAID prin IREX Moldova, s-a ţinut cont de mai mulţi factori: „În primul rând am analizat termenul în care pot fi executate lucrările, costurile necesare, tipul de lucrări care pot fi realizate, precum şi multe alte detalii. Până la urmă am decis că reabilitare trotuarelor este cea mai optimă direcţie care s-ar plia pe cerinţele proiectului, am reuşit să convingem finanţatorii, iar la sfârşitul anului trecut am şi semnat contractul”.

Astfel, în anul 2022 Primăria oraşului Călărași va reabilita trotuarele din străzile: 31 august 1989, Divizia de gardă 80, Bojole, prima stradelă Bojole, iar totodată va fi înlocuit şi pavajul din Piața Unirii. Lungimea totală a trotuarelor reabilitate va fi de 3023,6 de metri. Potrivit responsabililor, atât USAID, cât şi primăria au anunţat licitaţii pentru executare lucrărilor care vor demara în primăvară.

Întrebată despre cum au fost selectate porţiunile de trotuar care vor intra în reparaţii, specialistul primăriei ne-a spus că s-au selectat mai ales porțiuni de drum care au devenit impracticabile. „Această situație cauzează probleme de trafic pietonal, mai ales că o parte din aceste trotuare fac accesul la patru instituții școlare și preșcolare. Piaţa Unirii este locul unde se adună lumea cu diverse ocazii şi este o carte de vizită a oraşului, aflându-se chiar în faţa primăriei. Vor fi reabilitate şi trotuare din parcurile, dar şi alte zone pe unde trece zilnic un număr mare de persoane”, a mai adăugat Lilia Raţă.

Valoarea totală a proiectului este de 98,5 mii de dolari SUA, dintre care 59,9 de mii vor fi donați de USAID, iar aproape 38,6 de mii de dolari SUA vor fi investiți din contribuția autorităților locale.

NOTĂ: „Comunitatea Mea” este un program al Agenției Statelor Unite pentru Dezvoltare Internațională, implementat de IREX și are scopul să susțină autoritățile publice locale, pentru dezvoltarea comunităților din Republica Moldova.

Doina Harea


📍Abonează-te la canalul nostru de Telegram și urmarește pagina noastră de YouTube și de Facebook 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *