Evoluția Covid – 19 în raionul Ungheni, de la declanșarea pandemiei până în prezent

Imagine simbol
Imagine simbol

Anul 2022 a debutat cu 1.268 de persoane confirmate cu Covid-19, dintre care 8 persoane și-au pierdut viața.

„În luna ianuarie a fost înregistrat cel mai mare număr de infectați, fiind, de fapt, cel mai mare de la declanșarea pandemiei. Media lunară pe care am înregistrat-o de la începutul pandemiei și până în prezent a fost de 309 cazuri. În luna ianuarie am depășit cu mult această medie”, a declarat pentru „Expresul” Sergiu Talmaci, epidemiolog la Direcția Centrul de Sănătate Publică (DCSP) Ungheni.

Notă: De la declanșarea pandemiei cu Covid-19, în raionul Ungheni au fost confirmate oficial 6.803 cazuri, până la data de 1 februarie a anului curent.

Iar din numărul total de pacienți care s-au infectat cu Covid-19, 214 au murit.

Evoluția pe ani

În 2020, oficial, 1mie 812 oameni s-au infectat cu Covid-19, dintre care 70 au decedat. „Dacă la începutul pandemiei, mai exact în aprilie, au fost înregistrate 18 cazuri și nici un deces, atunci la finele lui decembrie erau deja confirmate 634 cazuri și 23 decese”, a subliniat Sergiu Talmaci.

 

În 2021 numărul bolnavilor s-a dublat. S-au infectat cu Covid-19 3.723 persoane, dintre care 136 persoane au murit din cauza complicațiilor provocate de acest tip de coronavirus. Cele mai multe îmbolnăviri s-au produs în luna martie, anul trecut, fiind confirmate 1.906 cazuri de infectare cu Covid-19. 40 de oameni din raion au murit, fiind secerați de virus. Și în luna octombrie, comparativ cu celelalte luni ale anului, autoritățile în sănătate publică anunțau 666 de cazuri pozitive, dintre care 23 de persoane și-au pierdut viața, în urma infecției cu Covid-19.

Sergiu Talmaci ne-a vorbit și despre lunile în care au fost înregistrate cei mai mulți infectați, clasându-le, astfel, în 4 valuri.

Primul val de Covid-19 a fost fixat în decembrie 2020, când au fost înregistrate 634 de cazuri și 23 de decese. Al doilea val a fost notat în martie 2021, atunci când au fost înregistrate 1.096 de cazuri, soldate cu 40 de decese. Al treilea val a fost atestat în octombrie 2021, cu 666 cazuri și 23 de decese, iar al patrulea val este înregistrat în ianuarie 2022, cu 1.268 cazuri și 8 decese.

„Dacă e să analizăm evoluția, atunci în luna martie 2021, când au fost înregistrate 1.096 de cazuri, au murit 40 de oameni de la noi din raion. Deja în ianuarie 2022 se atestă un număr mai mare de infectări, dar mult mai puține decese – doar 8 la număr. Acest lucru arată că vaccinarea împotriva Covid-19 este singura măsură de a ne proteja și scade considerabil mortalitatea în rândul celor infectați. O bună parte din populația noastră însă, din păcate, nu vrea să înțeleagă”, a afirmat Sergiu Talmaci.

De asemenea, epidemiologul a ținut să aducă în discuție cauzele care au stat la baza faptului că oamenii refuză în continuare vaccinarea.

„Motivele invocate de către populație, cele mai frecvente, sunt neîncrederea privind calitatea vaccinului, odată cu introducerea vaccinului vor fi „cipați”, iar o parte dintre femei aleg să nu se imunizeze din considerentul că ar putea deveni infertile. Dar mulți o fac și din motive religioase sau alte motive nefondate”, a subliniat el.

Cum poate fi schimbată percepția oamenilor, în ceea ce privește vaccinarea

Multiplele cauze, care sunt pe larg vehiculate de către populație, dar și cele care au fost menționate de către epidemiolog, nu fac altceva decât să crească reticența oamenilor să se vaccineze.

Totuși, Sergiu Talmaci consideră că această percepție se va schimba, doar când lumea va conștientiza, într-adevăr, care este importanța vaccinării și că aceasta este unica posibilitate de a oferi protecție împotriva virusului. Iar pentru a schimba percepția oamenilor, este necesar ca să se implice toți actorii comunitari. „Foarte mult depinde de implicarea autorităților publice locale, a medicilor din localitate, angajaților din învățământ. De asemenea, este importantă și  implicarea lăcașurilor de cult în promovarea vaccinării în rândul oamenilor”, spune Sergiu Talmaci.

Recunoaște că vaccinarea decurge într-un ritm destul de lent și se necesită de a se întreprinde o serie de măsuri pentru a obține rezultatele așteptate de către autoritățile în sănătate.

Rata de vaccinare

Potrivit informațiilor oferite de DCSP, cu prima doză de vaccin antiCovid-19, în raionul Ungheni, a fost vaccinată 26,68% din populația eligibilă sau 24 mii 859 de persoane. Cu cea de-a doua doză au fost vaccinate 15 mii 766 persoane, iar cu doza de rapel (booster) au decis să se imunizeze doar 3.653 persoane.

„În concluzie, pot afirma că nimeni nu a murit de la administrarea vaccinului. Ba chiar aș menționa că din contra, cei vaccinați sunt mai protejați de formele grave ale infecției cu Covid-19”, a conchis Sergiu Talmaci.

 UNGHENI | Tatiana Tesliuc


📍Abonează-te la canalul nostru de Telegram și urmarește pagina noastră de YouTube și de Facebook 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *