Festivalul raional „Obiceiuri, Datini și Tradiții de Crăciun și Anul Nou” din Călărași a ajuns la o nouă ediție

La sfărșitul lunii decembrie, Scuarul Domnitorilor din orașul Călărași a găzduit Concursul raional „Obiceiuri, Datini și Tradiții de Crăciun și Anul Nou”, eveniment organizat de Direcția Învățământ, Tineret și Sport Călărași.

În cadrul festivalulului au fost premiate cele mai bune colective de elevi participanți la concurs, care s-a desfășurat online.

La concurs au participat 19 colective din 19 (76%) instituții educaționale, cu un număr de 427 de copii. Programul prezentat în scenă de către colestivele de elevi au fost bine pregătite, dar cel mai bine s-au prezentat elevii din Gimnaziul Dereneu, cărora li s-a acordat locul I. Elevii de la Gimnaziul Răciula s-a învrednicit cu locul II, iar elevii de la Liceul „Mihail Sadoveanu” din orașul Călărași s-au clasat pe locul III. Cu mențiune au fost appreciate următoarele instituții: Școala primară Călăraşi, Gimnaziul Horodiște, Gimnaziul Pîrjolteni, Gimnaziul „Ion Creangă”, Gimnaziul Săseni, Liceul „Mihai Eminescu” din Sipoteni, Liceul „Vasile Alecsandri” din orașul Călărași și Liceul din Țibirica.

Dar, conform celor spuse de organizatori, cu un nivel bun de pregătire s-au prezentat și  elevii de la Gimnaziul Bravicea, Gimnaziul Rădeni, Gimnaziul Pituşca, Gimnaziul Hogineşti, Scoala primară Buda, Gimnaziul Bahmut, Şcala primară Nişcani, Gimnaziul Onișcani.

Potrivit organizatorilor, menirea concursului este de a contribui la renaşterea, propagarea şi păstrarea obiceiurilor şi datinilor calendaristice, a sărbătorilor de iarnă, de a scoate din anonimat variante de colinde, urătură şi drama popular autentică fiecărei localități în parte.

Obiectivele concursului au fost orientate spre direcționarea activităţii extrașcolare/cercurilor şi formaţiilor etnofolclorice spre colectarea, studierea şi propagarea celor mai originale, autentice variante de colinde, urătură şi dramă populară din zona de unde vine, cât şi interpretarea lor în manierea şi stilul propriu corespunzător.

 

 


📍Abonează-te la canalul nostru de Telegram și urmarește pagina noastră de YouTube și de Facebook 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *