Tinerii jurnaliști în acțiune: Elevii gimnaziului din Bravicea se plâng ca nu beneficiază de sala de sport

De-a lungul anilor, elevii Gimnaziului ,,Ștefan cel Mare” din Bravicea, întâmpină dificultăți în realizarea orelor de educație fizică pe timp rece, ploaie, sau pe timp de iarnă. Motivul este lipsa unei săli de sport în incinta gimnaziului.

În ultimii doi ani elevii au desfășurat orele de educație fizică pe timp de iarnă în Sala de fitness din cadrul casei de cultură a satului care a fost creată în urma unei strânse colaborări care a implicat Primăria Bravicea în parteneriat cu Corpul Păcii în Moldova, Gimnaziul „Ștefan cel Mare”, Asociația Obștească „Părinții în Sprijinul Învățământului”, Biblioteca Publică „George Munteanu” și „Clubul Femeilor” (serviciu al bibliotecii publice), Casa de Cultură, dar și mai mulți membri ai comunității.

Din cauza că Sala de fitness se află mai departe de gimnaziu elevii au început sa întârzie la ore, motivând că nu reușesc, deoarece pauzele sunt scurte. Ținând cont de doleanțele elevilor, directorul instituției, împreună cu cadrele didactice au mărit pauzele oferindu-le elevilor oportunitatea de a se recrea.

Dumitrița Brînză, profesoară de educație fizică, a menționat că ar fi mult mai bine dacă sala ar fi la gimnaziu. „Copiii pierd timp și adesea răcesc din cauza neatenției, ies dezbrăcați de la lecțiile de educație fizică din sala de fitness și se grăbesc la ore, adesea nu își schimbă ghetele cu încălțămintea de iarnă și se udă la picioare”, a subliniat dânsa.

Iar Elena Godovaniuc, drectoarea gimnaziului, fiind contactată de jurnaliștii comunitari, a declarat că pe teritoriu există spațiu pentru construcția sălii de sport. ”Există și un proiect arhitectural realizat, s-a construit și temelia, dar acesta ar fi necesar de revizuit în cazul identificării finanțării pentru construcție”, a subliniat dânsa.

În același timp, Alexei Zatic, primarul de Bravicea spune că construcția sălii de sport în cadrul Gimnaziului este una foarte necesară. Avem proiectul pentru construcția sălii de sport și a sălii de festivități, suntem gata să îl realizăm de îndată ce apare vreo posibilitate de finanțare, sperăm atât la finanțare de stat, cât și la finanțare externă. Proiectul doar pentru sala de sport ar costa aproximativ 6 milioane lei, Direcția de Învățământ și APL va veni deasemenea cu contribuții pentru binele comunității”, a conchis dânsul.


Articolul este scris de  Victoria Sobol în cadrul proiectului: „Scriem cu responsabilitate, acționăm pentru comunitate”.

Proiectul este implementat de Asociația Baștina Frăsinești Ungheni, în parteneriat cu Asociația pentru Dezvoltare Durabilă Integrată Căușeni (ADDI), în cadrul Programului de Granturi 2021 pentru organizațiile de tineret al Ministerului Educației, Culturii și Cercetării (MECC).

 


📍Abonează-te la canalul nostru de Telegram și urmarește pagina noastră de YouTube și de Facebook 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *