Tinerii din raionul Ungheni au învățat cum să devină cetățeni activi prin proiectul

„Democrație sustenabila prin educație electorală!”, implementat de Asociația Obștească „Baștina Frăsînești” și realizat în parteneriat cu Bibliotecile Publice din raionul Ungheni.

Potrivit Alionei Manciu, manager de proiect, proiectul a presupus o campanie de informare și educație electorală, care cuprins organizarea mai multor activități. „Pornind de la ideea formării unui model de cetățean activ care își cunoaște drepturile și modalitățile de implicare în procesul politic și electoral, am desfășurat un maraton al sesiunilor de educație electorală în rândul utilizatorilor bibliotecilor publice din raionul Ungheni, preponderent tineri alegători și viitori alegători”, a menționat dânsa.

Astfel, au fost identificate cinci comunități rurale, unde au fost organizate sesiuni pentru cel puțin 60 de tineri. Aceștia au fost antrenați în activități de instruire, simulare și schimb de experiență organizate de echipa proiectului. Ulterior, tinerii au relatat informații, păreri şi subiecte ce țin de buna guvernare în cadrul panelului de discuții, inclusiv prin realizarea diferitor materiale jurnalistice, care au fost difuzate pe rețelele socializare, în presa locală cît și pe și pe ecranul televizat din holul Bibliotecii Publice Raionale „Dimitrie Cantemir” din Ungheni, care a fost achiziționat în cadrul proiectului.

”Pentru activitățile de sensibilizare a cetățenilor și încurajarea lor de a ieși la vot, au fost implicate toate bibliotecile din raionul Ungheni care au reactivat, sau au creat colțișoarele democratice din incinta bibliotecii. Prin intermediul acestora se va confirma faptul că bibliotecile sunt puncte de educare a alegătorilor”, a mai adăugat managera de proiect.

Potrivit Alionei Manciu, activitățile din cadrul proiectului „Democrație sustenabila prin educație electorală!” au sporit participarea tinerilor în procesul decizional care a dus la creșterea calității rezultatelor activității autorităților publice de orice nivel.

De menționat că proiectul „Democrație sustenabilă prin educație electorală!”, implimentat de Asociația Obștească „Baștina Frăsînești” și realizat în parteneriat cu bibliotecile publice din raionul Ungheni este parte a Programului de granturi mici acordat de CICDE – Centrul de Instruire Continuă în Domeniul Electoral cu suportul PNUD Moldova și USAID Moldova.

 

 


📍Abonează-te la canalul nostru de Telegram și urmarește pagina noastră de YouTube și de Facebook 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *