„Moș Crăciun există – Moș Crăciun ești Tu” – o campanie a unui grup de inițiativă din orașul Ungheni

 

„Trăiește și dăruiește magia Crăciunului pentru un copil sărman sau un bătrân mai necăjit”, acesta este îndemnul Bibliotecii ,,George Barițiu”, filiala de Carte Românească Brașov din Ungheni și a Grupului de Inițiativă Locală „COOL DA” Ungheni, către locuitorii raionului.

Astfel, la data de 1 decembrie,  membrii grupului s-au mobilizat și au ieșit pe străzile orașului cu scopul de a informa cetățenii, prin distribuirea pliantelor informative, despre campania de caritate, cu genericul „Moș Crăciun există – Moș Crăciun ești Tu”.

„E sărbătoare pentru toată lumea, mai cu seama pentru copiii și bătrânii lăsați singuri. Noi, ceilalți, ne bucurăm de pace, lumină și căldură alături de cei dragi, dar avem posibilitatea și să dăruim din toata inima”, a răsunat mesajul membrilor GIL „COOL DA”.

Astfel, cei care vor să contribuie cu ceva în „Cutia cu daruri”, pentru un copil sau un bătrân mai puțin fericit poate să aducă produse de patiserie, dulciuri, produse de igienă, articole vestimentare, cum ar fi mănuși, ciorapi sau fular; jucării, cărți pentru copii, creioane colorate sau jucării pentru brad. „De subliniat că este foarte important ca produsele alimentare să fie cu termen de valabilitate mare”, spun membrii grupului.

De notat faptul că, colectarea „cutiilor cu daruri” s-a început la data de 24 noiembrie și va continua până pe 17 decembrie.

Coletele pot fi aduse la biblioteca ce se află în incinta Școlii Primare „Spiridon Vangheli” Ungheni.

 


📍Abonează-te la canalul nostru de Telegram și urmarește pagina noastră de YouTube și de Facebook 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *