Corneștenii își readuc acasă absolvenții celebri
Gimnaziul „Dimitrie Cantemir” din orașul Cornești a lansat un proiect, menit să-și readucă acasă absolvenții celebri. Iar în cei 72 de ani de activitate, pe aici s-au perindat mii de copii și tineri, mulți dintre care au ajuns personalități marcante, pe care îi cunoaște o lume întreagă.
Printre aceștia: epigramistul Efim Tarlapan, folcloristul Andrei Tamazlâcaru, jurnalista și scriitoarea Angela Aramă, soprana Rodica Picireanu, doctorul în medicină Constantin Andriuță, interpreta de muzică populară Nina Ermurachi și mulți alții.
Inițiativa îi aparține profesoarei Antonina Negară, și ea absolventă, cu aproape jumătate de secol în urmă, a aceleiași școli.
Rând pe rând, elevi din clasele a VII-IX-a au ieșit în fața publicului, prezentând câțiva dintre absolvenții celebri.
Unul dintre ei este Petru Tarhon, absolvent al anilor 50, savant, doctor habilitat în biologie, autor a peste 380 de lucrări științifice și monografii. Sau Teodor Olaru, absolvent al anilor 60, semnatar și votanrt al Declarației de Independență a Republicii Moldova. Sau Vladimir Dragan, doctor în științe fizico-matematice, conferențiar universitar timp de 20 de ani la Universitatea Tehnică din Moldova. Sau Adrian Bulat, absolvent al anului 2011, doctorant în sisteme informaționale la Universitatea Nottingham din Marea Britanie.
Totodată, au fost prezentați și doi profesori, absolvenți ai școlii din Cornești, care au revenit aici după absolvirea facultății și au lucrat o viață pedagogi. Este vorba de Ion Bacalu, profesor de matematică, și Viorica Aramă, profesoară de limbă română, ambii cu merite deosebite și zeci de discipoli talentați.
Ansamblul „Codrenii” de la Școala de Arte „Doina și Ion Aldea-Teodorovici” din orașul Cornești, condus de Ina Bilețchi, și ea absolventă a școlii din Cornești, a venit în fața celor prezenți cu un mănunchi de cântece, inclusiv din repertoriul Ninei Ermurachi și din cele culese de Andrei Tamazlâcaru.
Este un prim pas, iar proiectul va continua cu aducerea în prim-plan a unor alți absolvenți celebri, a dat asigurări directoarea gimnaziului, Raisa Buga. Totodată, potrivit Antoninei Negară, elevii vor scoate la suprafață și istorii de viață impresionante din orașul Cornești.
Școala din Cornești a fost fondată în anul 1949, fiind din start școală medie, unde urmau să-și facă studiile sute de copii atât din orășel, cât și din satele din jur, situate pe o rază de 10-15 kilometri. În 2003, școala respectivă este comasată cu liceul ce activa în localitate deja de 9 ani, iar peste patru ani liceului îi este conferit numele lui Dimitrie Cantemir. În 2016, din lipsă de copii, liceul este transformat în gimnaziu. În această formulă activează până în prezent.
Lasă un răspuns