Ion Tanase din Sipoteni – un erou al zilelor noastre

Societatea de astăzi are un nivel de ascensiune ce a depășit demult toate standardele. Noile practici, tehnologii, mașinării, construcții  și stilul de viață al oamenilor influențează securitatea personală și cea colectivă în fiecare zi. Avem nevoie de persoane care să ne vină în ajutor în aceste situații de risc.

Cu aproape un secol în urmă, exista un termen ce definea persoanele care săreau la nevoie și îi protejau pe ceilalți. Acesta persistă și azi, doar că mulți dintre noi nu cunoaștem să-l atribuim celor care într-adevăr îl merită. „Erou”- este un titlu nobil, care sugerează valori fundamentale, precum – devotament, curaj și sacrificiu. Aceste valențe se ofereau adesea celor care luptau în război sau erau încadrați în armate speciale de apărare a Patriei.

Pentru mine, „erou” e cel care zi de zi, nu doar în situații de război, previne accidente, ajută oamenii, contribuie la securitatea societății sau la protejarea naturii și cel mai important – salvează vieți. Datorită celor care se sacrifică în orice clipă, am încredere să pășesc sigură în această lume.

Eroul poveștii mele este domnul Ion Tanase, originar din Sipoteni, soț, tată și activist pentru binele și protecția cetățenilor. De 13 ani activează în Secția Situații Excepționale Călărași, în prezent având funcția de Șef de gardă al serviciului intern și plutonier major al serviciului intern. Este un exemplu atât pentru cetățenii din localitate, cât pentru colegi.

De ce este un erou pentru mine? Pentru că meseria de pompier reprezintă o cale a sacrificiului și a depășirii propriilor limite, o chemare căreia îi răspund doar cei care au curaj, devotament și iubire față de semeni. Eroul meu participă ore în șir la incendii, împreună cu colegii săi, fac față unei presiuni imense și duc o luptă contracronometru, însă la finalul zilei, pot citi în ochii lor bucuria, speranța și zâmbetele celor salvați.

În iarna anului 2012, fiind în afara orelor de serviciu, a fost apelat de către colegii de serviciu, pentru a-i cere ajutorul la stingerea unui incendiu din Sipoteni. Acesta, imediat a mers la fața locului și până la sosirea echipajului de pompieri, fără echipamentul special (costum de protecție, cască, butelie de oxigen), a intrat în casa cuprinsă de foc și a evacuat două butelii de gaz. Astfel, dânsul a prevenit o eventuală explozie, care s-ar fi putut solda cu mai multe pierderi de vieți omenești și pagube materiale. Pe lângă această intervenție, dumnealui participă adesea și la descarcerări de accidente rutiere, ridicarea barajelor și evacuarea persoanelor în caz de inundații și stingerea incendiilor caselor de locuit sau a vegetațiilor. Iată, datorită devotamentului față de meseria lui și a tuturor acțiunilor sale, domnul Ion Tanase, pentru mine, este un erou.

Aceste acțiuni demonstrează faptul că un erou își sacrifică propria sănătate, viață și timpul petrecut alături de familie și prieteni, dar în schimb obține admirația, mândria și încrederea tuturor pentru acțiunile sale nobile. Bineînțeles că asemenea lucruri nu sunt trecute cu vederea, iar orice faptă bună merită din plin răsplătită.

„De mic copil am visat să fiu militar și să salvez vieți, crescând într-o familie cu 7 copii, dintre care trei frați mai mari, aceștia mereu mi-au inspirat încredere și siguranță, iar acest lucru m-a încurajat să-mi urmez visul pentru a oferi aceste sentimente semenilor aflați în dificultate și situații periculoase. Da, să fii pompier e greu, pericol permanent, probabilitatea de a intra în foc fără cale de întoarcere, sentimentul greu și dureros pe care îl am atunci când evacuez corpuri neînsuflețite uneori sperie, însă niciodată nu m-am gândit să renunț. Această profesie presupune devotament, curaj și sacrificiu, și pentru mine a fost și este o oportunitate de a ajuta cetățenii Republicii Moldova. Ceea ce facem nu e ușor, dar satisfacția unei vieți salvate e nemărginită”, mi-a spus dânsul la finalul discuției.

Nicoleta Lipcan


📍Abonează-te la canalul nostru de Telegram și urmarește pagina noastră de YouTube și de Facebook 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *