Un cerb care prezenta semne de rabie, a forțat un gard al Rezervaţiei Naturale „Plaiul Fagului”

Foto simbol
Un caz neplăcut în cadrul Rezervaţiei Naturale „Plaiul Fagului”. Un cerb a forţat gardul cu înălţimea de 2 metri de la sectorul pentru animale, delimitat de accesul vizitatorilor, informează CURENTUL. 
Animalul care manifesta semne de comportament straniu şi violent, a fost prins de către angajații rezervaţiei şi închis într-un spaţiu special, pentru a putea fi evitate alte urmări şi incidente.
La faţa locului s-au deplasat specialişti din cadrul Agenţiei „Moldsilva”, Agenția Națională în Siguranța Alimentelor, Inspectoratului pentru Protecţia Mediului Ungheni, dar şi angajați ai poliţiei pentru a analiza acest caz.
Specialiştii implicaţi în acest grup de lucru, declară că animalul prezintă anumite semne de rabie, de aceea a fost luată decizia de a fi plasat într-un spaţiu diferit decât celelalte animale. Monitorizarea lui va dura alte 2 săptămâni, necesare în asemenea cazuri, pentru a fi confirmată sau infirmată această presupunere.
Pentru a menţine animalul sub observaţie, dar şi alte animale din cadrul rezervaţiei, au fost întreprinse toate măsurile ce se impun în astfel de cazuri.

📍Abonează-te la canalul nostru de Telegram și urmarește pagina noastră de YouTube și de Facebook 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *