Personaje din poveste pe pereții Secției pediatrie a Spitalului raional Călărași

Secția pediatrie de la Spitalul Raional Călărași este mai colorată și mai veselă. Iar copiii care sunt internați aici vor mai uita de durere.

Și asta pentru că pe pereții din secție și-au găsit locul mai multe personaje din poveștile îndrăgite de copii: Mica sirenă, Winnie Pooh, Minie și Mikey Mouse, etc. Acestea au fost desenate de tânăra călărășeancă Raisa Murug, originară din Seliștea –  Nouă, acum studentă la Universitatea Națională de Arte George Enescu” din Iași, România. „Inițiativa a fost a doamnei Rodica Cemîrtan, șefa secției”, ne spune tânăra.

Astfel, tânăra spune că a fost încântată să accepte propunerea, mai ales că visează la o carieră în ilustrație și tehnoredactare de cărți pentu copii. „De asemenea, am fost motivată de emoțiile pozitive ale copiilor pentru care am lucrat, cu speranța că aceste lucrări vor fi un factor determinativ în accelerarea însănătoșirii lor”, a subliniat Raisa Murug.

În două săptămâni a reușit să deseneze tot ceea ce și-a propus. A lucrat de dimineață până seara târziu, când toți copilașii, evident, dormeau.

Ceea ce urma să deseneze, a fost coordonat împreună cu șefa secției pediatrie, spune ea. „Unul din desene îi afișează pe Winnie Pooh cu prietenii lui, tigrul și purcelușul, înconjurați de motive vegetale cu o atmosferă feerică. Pe peretele opus am desenat o albinuță (o metaforă pentru injecții cumva). În camera de jocuri i-am reprezentat pe Minie și Mickey Mouse, aceleași motive vegetale fiind consistente în lucrări, iar peretele opus întruchipează lumea acvatică, împreună cu Sebastian și Flounder. Ariel a fost sugestia mea; am un fel de obsesie cu sirenele și lumea acvatică”, explică tânăra. Iar la primire, Raisa Murug a desenat și o emblemă pentru secția de pediatrie, care înfățișează o mama ținându-și strâns copilul în brațe.

Care este suprafața totală pe care a desenat, tânăra nu știe, cert este ca a reușit să facă acest lucru într-un timp record.

„Copiii au fost încântați. Cred că le-a făcut mai mare plăcere să observe procesul de lucru decât să vadă produsul final. Nu m-au lăsat și fără comentarii și întrebări, desigur. Cel mai mare mister pentru ei: „Cum poate fata asta să picteze așa frumos?”. Am fost enorm de mulțumită să aud exclamațiile lor de uimire și admirație și sper ca aceste lucrări să îi bucure și pe alți copii care au nevoie de o rază de soare în vremuri grele”, mai povestește tânăra.

Raisa Murug nu este la prima sa experiență de acest gen. Mai are câteva lucrări cu care se mândrește. „Nu mi-a fost atât de dificil, pe cât obositor, pentru că am fost limitată în timp și am lucrat toată ziua, după cum am mai spus. În general eram motivată și lucram cu mare plăcere, pentru că e tematica mea preferată (ilustrații pentru copii). Dificil mi-a fost să urmăresc cât de mulți copii se internau în secție”, conchide tânăra.

A rămas mulțumită de produsul final. Îi plăce că poate să îi facă pe copii să se simtă mai bine și lupta cu plictiseala și durerea lor.

Natalia Junghietu


📍Abonează-te la canalul nostru de Telegram și urmarește pagina noastră de YouTube și de Facebook 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *