O tânără din Bumbăta realizează buchete florale handmade din… hârtie

La prima vedere, dimensiunile impunătoare ale buchetelor din flori de hârtie realizate de către Nicoleta Lavrov, te fac cu greu să le treci cu vederea. În ceea ce privește destinația compozițiilor florale, de cele mai multe ori, acestea sunt comandate pentru evenimentele speciale din viața unui om, cum ar fi nunta sau botezul, fie sunt create pentru a fi oferite în dar unei persoane care-și serbează ziua de naștere.

Indiferent care le este menirea, cert este că jocul de culori și contrastul obținut dintre asortarea   nuanței de roșu și alb, aranjarea perfect executată, oferă buchetelor originalitate și expresivitate, da cel mai mult, atrag prin amprenta lăsată de creativitatea de care dă dovadă, cu fiecare compoziție înfăptuită, meșterița handmade, originară din Bumbăta.

Pasiunea pentru artă

Buchetele pe care tânăra le realizează nu implică materiale costisitoare. Are nevoie doar de carton, hârtie colorată, clei cald, lipici, foi pentru ambalaj, lentă și diverse lucruri mărunte necesare pentru decor.

Tânăra de 21 de ani afirmă că pasiunea pentru artă i se trage încă din copilărie. Iar pentru ca să-și dezvolte aceste aptitudini în domeniul artei, a hotărât să își continue studiile în România, la Colegiul de Artă „Octav Băncilă”, specialitatea Arta Actorului.

Totodată, ca să-și mai facă unele rezerve financiare, s-a angajat în calitate de vânzătoare la un magazin de cărți. Pandemia a prins-o la studii, fapt care a ținut-o pe loc o bucată de timp, fără a avea posibilitatea de a reveni acasă.

În aceeași ordine de idei, tânăra susține că pandemia și autoizolarea au motivat-o să-și caute o ocupație mai eficientă, decât să stea non-stop pe rețelele sociale.

400 de flori în 10 ore

Nicoleta își amintește că era în toiul pregătirilor pentru examenele de bacalaureat și între micile pauze pe care și le lua, se regăsise în a realiza compoziții florale din hârtie, pe care la moment, îl privește ca pe un hobby. „Într-o bună zi m-am gândit ce ar fi dacă aș crea ceva mai spectaculos decât am văzut pe la florării?”, a afirmat entuziasmată tânăra. Și după minuțioase cercetări făcute pe internet, a realizat prima ei lucrare, care a constat din 400 de flori, realizate din materialele care le găsise prin debara. „Consider că acel buchet a fost cea mai frumoasă lucrare a mea, fiindcă a fost făcută cu multă pasiune și cu o râvnă nemaipomenită”, afirmă tânăra. Lucrul la această compoziție florală din hârtie a durat zece ore. Iar Nicoleta recunoaște că a lucrat continuu asupra realizării buchetului, iar rezultatul obținut a încurajat-o să-și continue acest hobby.

Bucurie mare la un preț mic

La ora actuală, are confecționate puțin peste 40 de buchete din flori de hârtie. Compozițiile Nicoletei au ajuns deja prin diverse sate ale raionului Ungheni, dar și în diferite colțuri ale țării. Ba mai mult, unul dintre buchetele ei a ajuns să fie solicitat chiar și pestre Prut.

Sumele pentru achiziționarea unei astfel de compoziții variază în dependență de mărimea buchetului, începând cu 200 de lei și ajungând până la 400 de lei.

„Un buchet personalizat cu inițialele numelui sau vârsta omagiatului, dar și un buchet pentru botez sau nuntă îmi poate lua 7-8 ore de muncă”, explică Nicoleta.

Recunoaște că venitul din astfel de compoziții este foarte modest. Însă cu certitudine afirmă că motivul care îi dă imbold de fiecare dată să continue este răsplata ce vine din zâmbetul și lacrimile de bucurie din ochii mamelor, fetițelor, bunicilor, și îndeosebi a tuturor doamnelor care merită să fie apreciate într-un mod inedit.

Tatiana Tesliuc


📍Abonează-te la canalul nostru de Telegram și urmarește pagina noastră de Facebook.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *