O donație menită să susțină un stil de viață activ pentru localnicii din orașul Cornești

Șase aparate de fitness în aer liber au fost dăruite, recent, locuitorilor orașului Cornești. Donația a venit din partea unui localnic, stabilit cu traiul la Chișinău. Și conform binei-cunoscute afirmații, precum că „binele se face în  liniște”, acesta a dorit să-i fie păstrat anonimatul.

„Inițial, acesta insistat ca aparatele să fie instalate pe stadion. Dar, deoarece este un teren mai problematic, am căzut de comun acord ca trei aparate să fie instalate în curtea bibliotecii, iar altele trei să foie instalte pe stadion”, a explicat Vera Buga, primara orașului Cornești.

De subliniat faptul că, în imediata apropiere de terenul de joacă din localitate sunt amplasate încă trei aparate de fitness, care au fost câștigate în martie 2019, grație unui proiect implementat în cadrul Programului de Granturi Mici „Comunități puternice cu valori și tradiții autentice”.

„Aparatele de fitness pe care le avem sunt pentru activitatea mămicilor și tinerilor. Acestea care au fost instalate mi se par mai masive, fiind mai mult destinate pentru bărbați”, a opinat primara.

La instalarea acestora au sărit în ajutor tinerii din localitate, sub coordonarea vigilentă a unui angajat din cadrul primăriei, care a asigurat ca montarea acestora să se efectueze conform normelor.

După ce au fost instalate, tinerii din orașul Cornești au și dat năvală să le încerce aparatele. „Pentru că sportul joacă un rol foarte important în societate, în special în rândurile tinerilor, eu consider că donația aparatelor de fitness sunt o mare oportunitate pentru locuitorii orașului Cornești. Acest gest făcut de consăteanul nostru ar trebui apreciat la justa valoare iar noi, la rândul nostru să păstrăm lucrurile donate”, spune Milina Lupu, o tînără de 16 ani.

De asemenea, și Vera Buga consideră că gestul făcut de către băștinaș este un exemplu pozitiv și demn de urmat. „Ne-am dori ca fiecare să pună umărul și să se implice în dezvoltarea comunității. Iar aceste aparate sunt foarte necesare pentru localitate noastră”, a concluzionat dânsa.

Tatiana Tesliuc


📍Abonează-te la canalul nostru de Telegram și urmarește pagina noastră de YouTube și de Facebook 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *