Petru Scutaru: „Educarea unei societăți trebuie să înceapă de la grădiniță”

Ca parte a inițiativei de monitorizare participativă desfășurate în prezent de Asociația Obștească „AVÎNT”, ne-am propus să discutăm cu Petru Scutaru, directorul Întreprinderii Municipale „Apă-Canal Ungheni”, despre cele mai importante probleme cu care se confruntă întreprinderea.

Un subiect important este și Stația de Epurare a apelor uzate care, cunoaștem cu toții, a fost numită drept o bombă ecologică, gata să afecteze apele Prutului până la Marea Neagră.

Notă: Staţia de epurare a apelor uzate este amplasată la o distanţă de 10 kilometri de oraşul Ungheni – în comuna Valea Mare. Are o capacitatea de 15000 metri cubi pe zi. Stația a fost dată în exploatare în anul 1975.

În ce măsură este funcțională Stația de Epurare existentă?
De mai bine de 20 de ani nu are loc curățarea biologică a apelor uzate la stația de epurare. Din păcate, de ani buni, bazinele de aerare și construcțiile metalice ale limpezitoarelor secundare sunt în stare avariată. Curățarea se efectuează doar la nivel mecanic, ceea ce ar însemna că se înlătură doar deșeuri mari sau solubile. După procesul de curățare mecanică, apele ajung într-un bazin unde are loc tratarea de clor, după aia se întorc în râul Prut.

Care ar fi costul estimat pentru construcția unei noi stații?

De la 15-20 milioane de euro ar costa o nouă stație de epurare. Avem deja câteva studii de prefezabilitate, unde sunt luate în calcul trei variante de reabilitare a stației. Una ar fi reabilitarea stației la locul existent, adică la Valea Mare, prin reabilitarea a două colectoare. Cea de-a doua variantă ar costa peste 10 milioane de euro și presupune construcția stației de la zero în locația Ungheni-Vale. Cea de-a treia variantă presupune construcția stației de epurare lângă fosta fabrică Biochim și reabilitarea a două colectoare. Studii sunt, urmează ca primăria să găsească finanțare.

Deși se fac multe în această privință, încă suntem în așteptare.

Credeți că va fi rezolvată această problemă în următorii 5 ani?

Stația de tratare a apelor uzate și dezvoltarea sistemului de canalizare sunt priorități incluse în strategia de dezvoltare socio-economică a Ungheniului. De aceea, sperăm, în scurt timp, să fie rezolvată această problemă ce ne afectează nu doar pe noi, dar și pe alții, reieșind din faptul că aceste ape ajung în Marea Neagră.

Care ar fi avantajul construirii stației mai aproape de oraș?

Suficient de mare. În primul rând, vom economisi resurse. Avem o stație de pompare a apelor reziduale, care consumă în jur de 30.000 kw lunar, în funcție de cantitate. Apoi alt utilaj de pompare, care este costisitor, greu de găsit. Da, sunt tare multe cheltuieli doar ca să ajungă apa uzată la Valea Mare. Plus, colectoarele ce transportă apele sunt deja uzate și generează mari cheltuieli, neprevăzute în tarif și care ne depășesc uneori.

Dacă vorbim de miros, ar fi un deranj pentru locuitori?

Categoric nu. Dacă s-ar construi o stație modernă, atunci nu va fi simțită prezența ei. Am mers în deplasări în mai multe țări, cum ar fi România, Slovacia, Germania, anume la Stațiile lor de epurare, evident moderne. La fiecare din stațiile acestea sunt prevăzute modalități de bio- circulare a masei organice, transformând-o în neorganică și anume în gaz metan, care se folosește în continuare pentru generatoare și energie. Astfel, are loc un circuit intern. Este un sistem închis și nici un pic de miros nu este simțit.

Știm că Republica Moldova se confruntă cu lipsa resurselor umane calificate, la ÎM „Apă Canal Ungheni” aveți astfel de probleme?

Din păcate da, ne confruntăm și noi cu lipsa specialiștilor aproape în toate domeniile. Ducem lipsă de electricieni cu experiență, lăcătuș automatică și încă multe alte profesii. Nu avem instituții care ar pregăti cadrele pentru domeniul apă și canalizare. Dar, majoritatea dintre noi având o experiență de peste 30 de ani, am învățat să ne descurcăm cu forțele proprii. Angajăm persoane fără experiență și aici depunem efort pentru a le instrui.

Cât de economi suntem la nivel de consumare a apei?

Se cheltuie multe resurse pentru ca apa să fie în primul rând potabilă, dar în al doilea rând în robinetele oamenilor 24/24.

Suntem atât de diferiți. Unii își dau seama de norocul de avea apă 24/24 a apei potabile, care corespunde la indicii prevăzuți de normativele apei potabile, alții mai puțin.

Alți consumatori sunt nepăsători, folosind apa cu și fără treabă, doar pentru faptul că achită. Mai depistăm persoane ce se conectează într-un mod clandestin, utilizând apa fără a achita. Ne mai confruntăm și cu neachitarea la timp a consumului de apă. Cu unii consumatori ajungem și în judecăți, ceea ce consider că nu ar trebui să fie. Se cheltuie multe resurse pentru ca apa să fie în primul rând potabilă, dar în al doilea rând în robinetele oamenilor, 24/24.

Credeți că societatea noastră are nevoie de educație privind unele reguli de folosire și consumare?

Din păcate, în rețelele de canalizare se aruncă tot ce încape. Suntem nevoiți să intervenim câte 50 de ori săptămânal la rețelele de canalizare, unde sunt blocate. Angajații noștri scot ce vreți. Scuzați că vă dau detalii, dar muncitorii noștri scot din rețeaua de canalizare coji de harbuz, scutece, resturi de legume. Înainte de a intra în perioada rece a anului, efectuăm curățarea căminelor de rețelele de canalizare. Pe toate rețelele strângem în jur de 10 remorci pline cu saci cu gunoi solubil. Educarea unei societăți, privind consumul rezonabil al apei și folosirea căilor de canalizare conform unor reguli, trebuie să înceapă de la grădiniță.

Asociația Obștească pentru Educație și Dezvoltare „AVÎNT” este beneficiara Programului de Granturi Locale al Uniunii Europene și implementează proiectul „Monitorizare PARTICIPATIVĂ și dialog CIVIC eficient pentru servicii PUBLICE CALITATIVE în municipiul Ungheni”.

Programul de granturi locale este lansat în baza Cadrului Unic de Sprijin al UE, acordat pentru Republica Moldova (2017-2020) din cadrul Instrumentului European de Vecinătate, prin intermediul proiectului „Abilitarea cetățenilor din Republica Moldova” (2019-2021), finanțat de către Uniunea Europeană și implementat de Agenția de Cooperare Internațională a Germaniei (GIZ). Partenerul proiectului pentru regiunea Centru este Asociația pentru Guvernare Eficientă și Responsabilă AGER în parteneriat cu Asociația Obștească Agenția pentru Dezvoltare Regională „Habitat”.


📍Abonează-te la canalul nostru de Telegram și urmarește pagina noastră de YouTube și de Facebook 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *