Nisporeneanca Elena Sarpe: „SNEP – jobul visurilor mele”
Am cunoscut-o pe Elena Șarpe acum 3 ani, fiind într-o deplasare de serviciu la Bruxelles. De câțiva ani își dechisese o pizzerie în inima Bruxelles-ului iar jurnalista din mine nu a putut trece pe alături, fără ca să scrie despre acest succes al Elenei. Iar gazda, foarte primitoare, ne-a făcut cinste cu delicioasa pizza familială, pe care o pregătea ea, împreună cu soțul ei, Joseph, italian de origine.
Afacerea ei de suflet
Ea, născută la Nisporeni, la 17 ani a emigrat în Italia. Și-a lăsat prietenii, casa părintească și pornit către un viitor necunoscut. „În acești ani s-au întâmplat multe lucruri în viața mea, care rămân doar o carte – greutăți, dor de casă, de copilărie, sacrificii și singurătate”, spune ea. De fapt, plecase la mama ei dar totuși, sufletul ei era în Moldova. Nu se regăsea în ceea ce făcea. A lucrat ca și badantă, apoi la o cafenea unde l-a întâlnit pe viitorul ei soț. Aveau un lucru ocazional, doar pe timp de vară: 4 luni lucrau restul 8 – nu. „Așa a durat 4 ani, după care am decis să ne facem valiza și să mergem în Belgia. Am început de la zero, fără a acte, fără a cunoaște limba. Dar am reușit. Peste câțiva ani, cu banii împrumutați de la mama și cei pe care îi aveam puși deoparte, am deschis propria afacere – Pizzeria Milano”, mai povestește Elena.
Deși îi plăcea ce făcea și punea tot sufletul în noua ei afacere, totuși ceva nu mergea. ”Nu e atât de ușor să gestionezi munca 12 ore pe zi, toată ziua fiind în picioare, iar eu având copil mic eram nevoită să caut bone. Eram într-un stres continuu, iar problemele din viață și moartea tatălui meu m-au făcut să adaug în greutate foarte mult. Țineam diete, dar nimic nu mă ajuta. Eram mereu în căutare de soluții”, își amintește Elena.
Până în momentul când a văzut o postare pe rețelele sociale privind un program de detoxifiere a organismului și un job online, pe care-l putea face de acasă. „Un simplu DA, mi-a schimbat viața”, a subliniat Elena.
Determinarea i-a schimbat viața
„Când am văzut că reușesc cu atâta ușurință, fără sacrificii, cu cinci mese sănătoase pe zi, am zis: asta e pentru mine! Kilogramele erau în scădere, eu eram tot mai energică. Fiind mulțumită de rezultat, am început să împărtășesc experiența mea cu prietenii de pe Facebook privind modul sănătos de viață pe care îl duceam”, povestește tânăra.
Experiența ei a ajuns la urechile și ochii multor prieteni. Și peste 2000 persoane au avut curajul să spună un DA ferm schimbărilor din viața lor. „Și când am văzut că sunt persoane care vor o schimbare, mi-am zis să le ajut și iată așa am realizat că acest job online e pentru mine”, a subliniat Elena. Și iată că de 2 ani și jumătate a intrat în marea familie SNEP – o companie italiană, unde președintele, de rând cu toții primesc și livrează comenzile. „Avem pachete detox pentru remodelare, pentru detoxifierea corpului, ficatului, pentru a pierde în greutate, pentru a ne simți bine. În total – peste 200 de produse pentru frumusețea interioară și exterioară a corpului”, a precizat Elena.
Recunoaște că nici aici nu i-a fost ușor și adesea își dorea să renunțe, dar rezultatele pe care le vedea la ea și la echipa ei au motivat-o să meargă mai departe, mai ales când cineva îi spunea: „Mulțumesc, datorită ție am reușit!”.
NOTĂ: SNEP ste o companie italiană de Network Marketing care produce suplimente alimentare, produse pentru slăbit, de îngrijire personală, înfrumusețare și cafea și ciocolată îmbunătățite cu Ganoderma Lucidum (Reishi).
Echipă mare și frumoasă
A renunțat la jobul ei tradițional de la pizzerie pentru a se concentra pe munca ei online. A adunat în echipa ei 1913 persoane. „Am muncit intens, 15 ore pe zi, non stop, am creat la început o echipă micuță, căreia i-am dat și un nume – bărcuță mică, dar visul meu era să devină o croazieră. Mi-o imaginam zi de zi și o vedeam măreață pe timp ce trece. Am acționat pentru a vedea oamenii fericiți”, își amintește Elena. Este lidera echipei și împreună ajung la sufletul mai multor oameni care își doresc ca printr-un mod de viață sănătos să ajungă la o schimbare. „Vreau sa le mulțumesc fetelor din echipa mea din suflet că m-au ales, că au avut încredere mine și au avut și ele, la rândul lor, de schimbarea pe care și-au dorit-o. Avem o misiune și mai departe: să ajutăm cât mai multe persoane să fie libere și mai ales, să fie un exemplu”.
Jobul visurilor ei
Mulți nu au crezut în transformarea Elenei și noul ei job. O considerau nebună și adesea se trezea cu mesaje negative la adresa ei. Dar acest lucru nu a făcut decât să se înverșuneze mai tare și să evolueze. Și iată că acum, visul ei a devenit realitate. În doar 2 ani a ajuns la calificarea – Diamant Negru. Este unica moldoveancă în această companie, cu caracter, dorință de a evolua și a obține rezultate frumoase. „Prin multă muncă și cu ajutorul echipei ajungi acolo unde îți propui”, spune ea. Mai ales că acum muncește de acasă, are un salariu bun, de 20 de ori mai bun decât în întreaga Europă, își permite luxul de a călători oriunde și mai ales, și-a putut cumpăra și apartamentul visurilor ei în Dubai. ”Este jobul visurilor mele, sunt mândră de rezultatele mele”, a accentuat Elena.
SNEP și în Moldova
De mai mult de o lună, această companie a intrat și pe piața produselor din Republica Moldova. De aceea, Elena Șarpe își dorește să ajute persoanele și de acasă să ducă un mod de viață sănătos. În luna octombrie, la Chișinău, va avea loc prima adunare a familiei SNEP. De aceea, Elena vine cu un mesaj către toți cei care își doresc o nouă schimbare în viață dar nu au curajul să o facă: „Muncește pentru visele tale, schimbă-ți viața, fă ceva ce nu ai făcut vreodată. Te aștept în echipa mea!”
Puteți să o urmăriți pe Elena Șarpe – aici
Puteți să o contactați – aici
3 Comments
Memora mea Frumoasa!
Cea mai buna
Elena O forța neînvinsă ❤️
Cea mai minunată și tare mentoră!!! Mi-z schimbat viața radical, m-a ajutat să-mi recapăt încrederea în mine și să lupt pentru visele mele! O adevărată cloșcă ce-și îngrijește puii, ne ajută pe toate în parte, ne da motivația atunci când o pierdem și prin exemplul ei ne face să devenim cea mai bună versiune a noastră! Te iubesc, suflet frumos și îți voi fi recunoscătoare toată viața ❤️
Elena sunt mândra de tine esti simpla si pentru simplicitate te iubesc toti !!!❤️ eu te ador!!!