De ziua Limbii Române va fi „construit” un pod de cărți pentru copiii din România și Republica Moldova
Azi, 31 august se sărbătorește Ziua Limbii Române. Iar cu acest prilej, Asociația OvidiuRo și Biblioteca Națională pentru Copii „Ion Creangă” din Chișinău și-au propus să sărbătorească împreună această zi printr-un pod simbolic de cărți pentru copii, alături de grădinițele din România și bibliotecile publice teritoriale din Republica Moldova.
Astfel, în prima parte a zilei, vor avea loc două ateliere de lectură pentru copiii de la Grădinița din comuna Victoria, județul Iași, România și la Biblioteca Publică din satul Sculeni, raionul Ungheni. La aceste ateliere vor participa și reprezentanți ai partenerilor din ambele țări: Daniel Ioniță, Ambasadorul României în Republica Moldova; Sorin Ion, secretar de stat, Ministerul Educației al României; Maria Gheorghiu, cofondator Asociația OvidiuRo; Luciana Antoci, inspector școlar general, Inspectoratul Școlar Județean Iași; Mihaela Simion, inspector școlar pentru educație timpurie, Inspectoratul Școlar Județean Iași; Eugenia Bejan, director general, Biblioteca Națională pentru Copii „Ion Creangă” Chișinău.
În cadrul acestor ateliere se va citi „Cartea fără poveste”, scrisă și ilustrată de scriitoarea moldoveancă Carolina Rabei, stabilită cu traiul în Marea britanie, iar în zilele următoare 37.000 de exemplare din această carte, vor ajunge în grădinițe și biblioteci din România, dar și Republica Moldova. Tototadă, azi va avea loc online lansarea oficială a evenimentului și un atelier pentru profesori și bibliotecari.
NOTĂ:
Podul de cărți pentru copii este un eveniment în cadrul programului național Citește- mi 100 de povești!, inițiat în 2021 în România de Asociația OvidiuRo, în parteneriat cu Ministerul Educației și Ministerul Culturii, pentru încurajarea lecturii în grădiniță și în familie. Prin acest program, asociația își propune ca, împreună cu echipele din comunitățile locale, să transforme până în anul 2025 toate grădinițele din România în insule de lectură, cultură și natură, unde copiii și adulții descifrează împreună tainele cărților și ale universului, de la teiul din curte până la stelele îndepărtate. Evenimentul are loc grație sprijinului acordat de Dedeman România.
„Cartea fără poveste” de Carolina Rabei le dezvăluie copiilor lumea fascinantă a bibliotecii și a cărților, care îi așteaptă să le descopere. Pentru că, de fapt, orice carte are un cititor și o poveste de spus. O poveste mai veselă sau o poveste mai tristă, una cu dinozauri sau alta despre… copii. Atunci când le iau de pe raft, le răsfoiesc și citesc, copiii sunt răsplătiți cu bucuria cunoașterii unor personaje memorabile și experiența aventurilor de neuitat. Și ce copil poate rezista acestei tentații?
Lasă un răspuns