Ana Sîrbu. Copiii independenți ai unei republici independente

În acest an, pe 27 august, Republica Moldova împlinește 30 de ani de independență. Un alt tânăr pe care l-am descoperit, care are aceeași vârstă ca și Republica Moldova este Ana Sîrbu.

Ana Sîrbu s-a născut născută pe 10 octombrie 1991 în satul Costuleni. Fiind la hotar cu România, încă din copilărie mereu am visat să călătoresc peste mări și țări, din păcate însă, posibilitățile financiare nu i-au permis să-și realize visul. În iulie 2013 și-a îndeplinit visul din copilărie. Am plecat într-o mică vacanță în Franța, dar la întoarcere avea intenția să-și continuie serviciul, proiectele personale, fiind de profesie contabil.

Dar socoteala de acasă nu coincide cu cea din târg și iată că de opt ani trăiește în Franța.

30 de ani – ce înseamnă această vârstă pentru tine?

Mă bucur enorm că fac parte din generația care face anul acesta 30 de ani. Acești ani fiind semnificativi și importanți pentru mine prin întărirea valorilor, acumularea de experiență, creștere profesională, continuitate și transmiterea învățăturilor adunate.

30 de ani sunt suficienți pentru un om de a se realiza pe toate planurile?

Omul cât trăiește învață. 30 de ani este doar o vârstă compusă din două cifre, iar nivelul de învățătură diferă de la fiecare individ în dependență de scopul obținut și rezultatele dorite.

Care sunt visurile tale la vârsta de 30 de ani? Ai reușit să le realizezi?

Ce este visul per general? Este o formă de imaginație cu conținut de material. El ajută omul să fie optimist, cu scopul bine determinat. Eu mă bucur enorm că am rămas optimistă, în pofida greutăților financiare și că într-un final mi s-a îndeplinit visul cel mai mare de a călători, Domnul a fost cel care a avut grijă ca dorințele mele să se îndeplinească. Sunt recunoscătoare vieții și oamenilor din viața mea.

Ai aceeași vârstă cu RM de când aceasta este și ea independentă. Ai considera acest lucru un avantaj sau dezavantaj?

Nu aș putea-o considera nici un avantaj și nici dezavantaj. Aș putea să menționez aici că despre schimbările care au avut loc atunci am început a le percepe puțin de la vârsta de 5-6 ani, când învățam poezii pentru zilele de sărbătoare națională la sfârșit de august, având un mesaj patriotic. Întrebările au început să apară pe la 7 ani, părinții fiind primii care au venit cu explicații că anume pe 27 august 1991 Republica Moldova a devenit un stat suveran și independent. În acea perioadă profitam de această zi din motivul agendei culturale ce se organiza în fiecare sat și oraș. Acum că sunt peste hotare, această zi se face remarcată cu mândrie și patriotism.

Un mesaj de la un tânăr independent de 30 de ani

Susțin și tind să cred că vorba veche din bătrâni să își facă efect cât mai repede: Fie pâinea cât de rea, tot e mai bună-n țara mea.


📍Abonează-te la canalul nostru de Telegram și urmarește pagina noastră de YouTube și de Facebook 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *