”Să dăm culoare fântânilor” – un proiect de suflet pentru locuitorii din Răciula

Problema apei mai persistă și azi la Răciula, raionul Călărași. Satul încă nu are un apeduct funcțional, iar cei peste două mii de oameni din localitate se descurcă cu greu fără de apă.

În partea din deal a satului este foarte puțină apă. Nu ajunge nici pentru băut. Așa că fântânile de pe artera principală a localității sunt exploatate la maximum. Și așa cum fântânile sunt singura sursă pentru localnicii din Răciula, iar mare parte dintre acestea sunt decorate într-un stil aparte, administrația publică locală s-a angajat să le dea o nouă viață. Despre acest lucru a comunicat primarul de Răciula, Maria David.

Grație unui proiect venit din partea Programului Națiunilor Unite pentru Dezvoltare (PNUD Moldova), intitulat ”Să dăm culoare fântânilor”, cel puțin trei fântâni urmează a fi reabilitate până la sfârșitul acestei veri. Potrivit primarului, ar fi vorba despre o fântână de la intrarea în sat, despre cea din fața bisericii, dar și despre cea din locul numit de răciuleni ”La cruci”. ”Am ales cele trei fântâni din considerentul că la moment sunt lăsate în voia sorții, neavând în vecinătate pe cineva care ar putea să le îngrijească”, a menționat primarul.

Fântânile din Răciula sunt, în mare parte, acoperite cu tablă înflorată de culoare argintie, au streșinile realizate din ornamente de lemn, în exterior sunt montate picturi pe sticlă, iar bolta de deasupra fântânii înfățișează elemente biblice. ”Sunt chiar unice fântânile noastre. Lucrările de decor au fost realizate, pe timpuri, de un pictor din sat, pe nume Ion David, dar și de răposatul său tată”, povestește Maria David, după care mai adaugă: ”Fântânile care urmează a fi readuse la viață, sunt vechi de peste jumătate de secol. Nu știu exact când au fost construite, cert e că le știu acolo de când m-am născut. Foarte rar a mai fost înoită pe ici pe acolo zugrăveala, așa că fântânile au ajuns acum chiar într-o stare deplorabilă”.

Acum, grație proiectului atras, dar și contribuției mai multor localnici, picturile vor fi revitalizate. Simona Tabuncic este pictorița care va trudi pentru ca autenticitatea fântânilor să nu aibă de suferit. E studentă la Academia de Studii Economice din Moldova, iar despre cât de talentată este, răciulenii s-au convins deja, după ce recent a pictat stațiile de așteptare din localitate, uimindu-i pe toți cu frumusețea lucrărilor realizate.

Se pare că se mai întrezărește o speranță pentru răciuleni. La moment în localitate se efectuează lucrări de reabilitare a sondei arteziene care nu mai funcționează din perioada sovietică. Cei peste 3 milioane și  50 de mii lei obținuți în cadrul unui proiect de la Agenția de Intervenție și Plăți pentru Agricultură (AIPA) vor putea asigura reabilitarea fântânii, montare pompelor, conectarea la rețeaua de electricitate, construcția uni rezervor, dar și extinderea apeductului pe un segment de peste 1 km de rețea, care va asigura și racordarea la apă a gimnaziului din localitate. ”Există mai multe probleme care îngreunează mersul lucrărilor, dar sper să le depășim în scurt timp, astfel încât să rezolvăm odată problema apei pentru toți locuitorii din Răciula”, ne-a comunicat Maria David.

Doina Harea


📍Abonează-te la canalul nostru de Telegram și urmarește pagina noastră de YouTube și de Facebook 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *