La Călărași ”se naște” o nouă monografie. De data aceasta cartea va scoate în evidență istoria unui sector al orașului

 După ce acum mai puțin de-o lună a lansat Cartea ”Satul meu Nișcani… un destin…o istorie”, la care a muncit mai multă vreme, Dumitru Rusu, parohul Bisericii „Sfânta Cuvioasă Parascheva” din orașul Călărași s-a apucat să scrie despre sectorul numit de localnici Carabliu (sau Corăbioara).

Părintele povestește că acum lucrează de zor la cartea despre împrejurimile bisericii pe care a construit-o și al cărui paroh este. Deși e o zonă relativ tânără, de prin anii `60 ai secolului trecut, autorul a găsit destul de multe lucruri interesante despre oamenii locului și despre destinele acestora. ”Această regiune a orașului a fost dintotdeauna cumva mai marginalizată.  Poate din pricina că oamenii au fost mai necăjiți după ce și-au pierdut locuințele în urma alunecărilor de pământ, sau din cauză că aproximativ un sfert din populația de aici este de etnie romă, că o duc un pic mai greu, nu știu. Prin intermediul acestei cărți îmi propun anume să scot la iveală lucruri deosebite, neștiute de oameni și să îi fac pe cei născuți și crescuți pe aceste locuri să își iubească baștina, să se mândrească de faptul că provin de aici”, ne-a spus părintele Dumitru.

Pentru a crea o monografie cât mai complexă, Dumitru Rusu a discutat mult cu oamenii din sector, a împrumutat de la ei fotografii reprezentative, le-a ascultat amintirile și i-a îndemnat pe câțiva dintre ei chiar să își aștearnă gândurile pe foaie. Părintele a rămas impresionat mai ales de istoriile de viață ale unor familii de deportați care și-au construit case în Carabliu după ce au revenit din Siberia. ”Am ascultat istorii cutremurătoare de la descendenții familiilor Botnaru, Tataru, Negru etc. Am răscolit împreună prin poze și am aflat detalii greu de imaginat. Toate astea își vor regăsi locul în carte, alături de alte lucruri curioase”.

Zona Carabliului se mândrește cu o străduță pavată cu caldarâm, pe care chiar și puțini dintre călărășeni o cunosc. Aceasta a fost realizată la 1964 și trebuia să asigure accesul spre o școală, o grădiniță, un magazin – care trebuiau să fie ridicate în anii următori. Dar nu a fost să fie. La 22 martie 1973 un mare necaz s-a abătut asupra gospodarilor din zonă – alunecările de pămând au înghițit nu mai puțin de 30 de case, iar pacostea s-a mai repetat peste patru ani. Mulți oameni au plecat atunci din sector, după ce au primit locuri de casă în alte colțuri ale orașului, iar școala și gradinița nu au mai fost construite.

Părintele nu a trecut cu vederea nici detaliile legate de arhitectura caselor din zonă, de tradițiile de aici, dar și alte lucruri care îi definesc pe oamenii locului. Până la toamnă autorul își propune să definitiveze lucrul și să își vadă visul realizat. ”Poate așa reușim să îi atragem pe cei plecați de acasă să se întoarcă, să-și îndrăgească și mai mult cuibul și să nu uite de unde se trag”, afirmă preotul Dumitru Rusu.

Doina Harea

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *