În acest an, 5 minori au „fugit” de acasă

Imagine simbol: adevarul.ro

Pe parcursul a 4 luni ale anului 2021, la Inspectoratul de Poliție Ungheni au fost înregistrate 5 cazuri de plecare voluntară a copiilor de la domiciliu sau din instituțiile sociale. Astfel, 4 copii au plecat din propria familie iar un copil a plecat din instituția unde a fost plasat (Centrul de plasament). „Toți cei 4 copii care au abandonat domiciliu, toți au fost depistați”, a subliniat Vasile Burlacu de la IP Ungheni, subliniind totodată că fuga de acasă reprezintă o soluție imediată la problemele cu care se confruntă copiii, fără să realizeze că se expun unor pericole majore, precum exploatarea sau abuzul.

Potrivit lui, din numărul total de copii dispăruți – 14% dintre copiii dispăruți devin victime ale unei forme de abuz sau exploatare; 5,7% dintre copii ajung pe mâna traficanților în scopul exploatării; 2% dintre copiii dispăruți sunt răpiți în contextul proceselor de stabilirire a custodiei parentale; 4,3% dintre copiii fugari sunt implicați de către alte persoane în săvârșirea infracțiunilor; 1,4 % sunt depistați decedați.

Totodată, polițiștii ungheneni atenționează că în cazul în care copilul a plecat de acasă este important de a fi cunscute anumite detalii:

– În mod prioritar, contactați rudele apropiate și prietenii copilului, acestea fiind primele locuri unde se refugiază;

– Verificați la domiciliu dacă eventual copilul nu a lăsat vreun mesaj, dacă au dispărut careva lucruri sau bunuri din casă;

– În mod de urgență, sesizați Poliția și prezentați datele care să ajute la depistarea copilului: semnalmente, semne particulare (semne vizibile care pot veni în ajutor, cicatrice, tatuaj, caracteristicele vestimentației), o fotografie recentă a copilului.

”Aveți grijă de copiii dumneavoastră!”, atenționează angajații Inspectoratului de Poliție Ungheni.

De subliniat că la data de 25 mai este marcată ,,Ziua internațională a copiilor dispăruți”.


📍Abonează-te la canalul nostru de Telegram și urmarește pagina noastră de YouTube și de Facebook 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

deneme bonusu veren siteler |
casino siteleri |
şans casino |
vidobet |
vidobet |
vidobet güncel giriş |
vidobet giriş |
casinolevant |
casinolevant |
casinolevant |
şans casino |
şans casino |
casinolevant giriş |
casino şans |
şans casino giriş |
casino levant |
casino şans |
casino şans |
bahislion |
boostaro |
casinolevant giriş |
casinolevant |
casino şans |
casinolevant giriş |
şanscasino |
sosyobase |
En Güvenilir Casino |
lisanslı siteler |
vidobet |
vidobet giriş |
casino siteleri |
bahis siteleri |
haber kaldırma |
gamdom |
güvenilir bahis siteleri |
casino siteleri en iyi |
bahis siteleri |
betkanyon |
deneme bonusu |
deneme bonusu |
deneme bonusu veren siteler |
deneme bonusu veren siteler |
deneme bonusu |
deneme bonusu veren siteler |
betkanyon |
deneme bonusu veren siteler