Post mortem. Ala Mutilica: Un veac de singurătate între oameni

Există întotdeauna o cale de ieșire din orice impas, trebuie doar să te întorci și să o iei în cealălaltă direcție. Toți avem o poveste pe care o știm doar noi.

,,Într-un oraș gri, cu oameni anoști, terminați de munca și de durerile unui cotidian de nimic, a poposit un bărbat. A început să rostească povești despre bine, adevăr, frumos și toate cele care alcătuiesc viața. După două zile nimeni nu-l mai asculta, dar el, retras în centrul orașului pe o bancă, a continuat să zică poveștile sale. Un an, doi, trei, zece, cincisprezece, douăzeci. La un moment dat se apropie de el un copil care-l întreabă fără ocolișuri: ,,Nene, da mata ce faci aici?” ,,Spun povești, a replicat omul, căruia de foarte mult timp nimeni nu-i mai adresase o vorbă”. ,,De ce?” ,,Prima dată spuneam povești ca să schimb lumea”. ,,Și ai reușit?” ,,Nu, a recunoscut, onest omul”. ,,Și atunci de ce mai povestești?” ,,Ei, acum spun povești nu ca să schimb lumea, ci pentru ca lumea să nu mă schimbe pe mine!”

Seneca descoperise un mare adevăr: ,,O parte din timp ne este răpită, alta ne este sustrasă, alta se scurge. Dar cea mai urâtă pierdere este aceea datorită neglijenței. Și dacă vei voi să bagi de seamă, vei vedea că cea mai mare parte a vieții noastre o pierdem făcând ce nu trebuie, o mare parte nefăcând nimic, întreaga viață, făcând altceva.”

Am citit că toate provocările și toate încercările unei vieți sunt date unui om puternic. Nu știu cât de adevărat este. Singurătatea este cea mai crudă încercare. Uneori este un privilegiu al oamenilor maturi. Cu toate că îi sperie și îi distruge pe cei slabi. Pentru cei puternici, singurătatea nu este un motiv de depresie, nu este o tragedie, ci o alegere conștientă. E ca și cum ai avea timp liber și oportunitate pentru auto-dezvoltare și autocunoaștere. Sau timp de a sta cu tine însuți pentru o analiză completă a vieții.

Este o binecuvîntare să ajungi să înțelegi că te maturizezi atunci, când nu vei aștepta nimic de la ceilalți. Oamenii care nu se tem de singurătate, nu se tem de nimic. Ei și-au ars de mult slăbiciunile, devenind invincibili pentru intrigile altora. Aceasta poveste începe în frumoasa savană africană, unde un leu, odată mare și puternic, acum a ajuns singur și slăbit. Câteva săptămâni rătăcise prin savană în toate direcțiile, dar nu-și găsea tovarășii. Ii era foame, îi era sete și era foarte speriat pentru că era singur. În cele din urmă, a văzut un lac la orizont. El, pe cât posibil, a alergat la el în salturi imense. Îi era atât de sete, voia să ia măcar o înghițitură de apă ca să își recapete puterile. Cu toate acestea, când a ajuns lângă lac, a văzut reflecția unui leu puternic în apă. Și leul nostru a decis să fugă spunând: “Acest lac are deja un proprietar și este puțin probabil să vrea să-și împartă apa cu mine”. El a rămas în apropiere toată noaptea, fără să îndrăznească să se apropie. Era prea slab ca să se lupte cu cineva. Și uite așa, în meditații grele și gânduri inutile, a trecut toată noaptea, iar următoarea zi în timpul căreia soarele emana o caldură insuportabilă leului i-a fost frică să să se apropie de lac. Setea a devenit complet insuportabilă și leul nostru a decis totuși să încerce. S-a apropiat cu precauție de iaz și de îndată ce s-a apropiat de mal, a văzut din nou un alt leu în apă. Cu toate acestea, suferind atât de mult de sete, nu a mai contat reflexia. A coborât gura în lac și a luat prima înghițitură. Și în acel moment, celălalt leu a dispărut, acoperit de valuri. De fapt, acel leu groaznic, de care se temea atât de mult, a fost doar reflecția lui. Astfel sunt temerile noastre – de îndată ce le întâlnim față în față, ele sunt eliminate, dispărând în depărtare. Până când gândul nu este legat de un scop, acesta din urmă nu poate fi atins. Majoritatea oamenilor gândesc cum să treacă peste oceanul vieţii. Multe s-ar schimba dacă ar avea îndrăzneala să înnoate puțin în el. Omului i se poate lua totul, mai puțin un lucru: ultima libertate pe care o poate deține, atitudinea pe care alege să o adopte în orice situație, propria sa cale.

Morala: „Lumea ar fi mai bună dacă fiecare om s-ar sili din când în când să fie absolut singur.Cea mai mare parte a progresului lumii a provenit dintr-o astfel de singurătate. Omul se naște și moare în singurătate absolut, dar această singurătate e populată de vise, de himere și de iluzii. Nu îndrăznim, nu pentru că e greu, ci pentru că este greu să îndrăznim”.


📍Abonează-te la canalul nostru de Telegram și urmarește pagina noastră de Facebook.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *