FOTO / Îndemnul voluntarilor de la Armata Salvării: „Fii în siguranță, tu și casa ta, vaccinează-te împotriva Covid – 19”

În după amiaza zilei de vineri, 26 martie, reperezentanți ai Corpului Armata Salvării din Ungheni, împreună cu tinerii voluntari au ieșit în centrul orașului pentru a aduce câte un mesaj trecătorilor: „Fii în siguranță tu și casa ta, vaccinează-te împotriva Covid-19”.

Acesta a fost și sloganul campaniei care a fost lansată de către Corpul Armata Salvării, îndemnând astfel trecătorii să respecte regulile de bază întru ameliorarea situației pandemice.

„Numai împreună putem opri pandemia”, susține tare și înflăcărat o tânară voluntară, în timp ce se apropie de o trecătoare. Imediat ce a informat-o despre regulile de protecție împotriva virusului, i-a înmânat balonul și pliantul informativ. La rându-i Vera Cracan, locuitoare a orașului, îi mulțumește tinerei, însă la întrebarea „Vă veți vaccina?”, dânsa zâmbește și răspunde: „Într-adevăr am o frică de vaccin. Pe rețelele sociale, la televizor vedem și auzim foarte multe, însă ceva concret –  aproape deloc. Mă mai gândesc!”

Un alt voluntar se apropie de două tinere ce trec pe alături, iar după ce le oferă balonul și pliantul urmează explicarea unui set de reguli. Fetele îl ascultă, îi dau asigurări că respectă și vor respecta în continuare toate măsurile de protecție împotriva virusului. „E o metodă binevenită de a apăra lumea de acest virus și chiar pe noi înșine și familiile noastre. Dar mai ales pentru persoanele în vârstă care sunt cele mai vulnerabile”, opinează Ariana Gorencu, referitor la vaccinuri.

O altă doamnă vizibil grăbită, ia balonul și pliantul oferit însă refuză să stea de vorbă cu voluntarii. La îndemnul strigat de un voluntar că unica soluție de a opri pandemia este vaccinul, doamna răspunde peste umăr că se va mai gândi.

„Vrem ca mesajul nostru să ajungă la cel puțin 1000 de persoane, dar dacă din cele o mie, 100 se vor vaccina, vom considera că am salvat 100 de familii și misiunea noastră este împlinită”, spune Eugenia Roman, ofițerul Corpului Armatei Salvării.

Scopul acestei campanii este de a transmite informația cât mai clară și mai veridică, spun organizatorii. Iar ideea de a lansa o campanie de informare a oamenilor i-a venit Eugeniei Roman după ce s-a vaccinat. ”Când am mers să mă vaccinez, am văzut că la ușa centrului de imunizare erau foarte puține persoane, așa că m-am gândit că e timpul să facem o schimbare. Am decis ca împreună cu tinerii voluntari să ieșim în stradă și să aducem la cunoștință unghenenilor cât de importantă este vaccinarea”, a conchis dânsa.

 

 Tatiana Tesliuc


📍Abonează-te la canalul nostru de Telegram și urmarește pagina noastră de YouTube și de Facebook 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *