„Stâna din vale” de la Zagarancea va putea primi, în curând, vizitatorii

„Trei turme de miei,/ Cu trei ciobănei/ Unu-i simenean,/ Unu-i vasilcean/ Și unu-i zagarancean” – versurile din bine – cunoscuta baladă „Miorița” se adaptează după situație la Muzeul în aer liber din Zagarancea.

În curând, pe lângă celelalte elemente, vizitatorii care vor merge la muzeul din Zagarancea vor putea vedea și o scenă cu elemente tipice păstoritului.

Ideea de a construi pe teritoriul Muzeului din aer liber din Zagarancea o imitație autententică a stânei din valea satului, îi aparține concilierului Sebastian Andriuță, dar și a activistului, Serghei Ceban.

„În valea râului Vladnic se află trei stâne ce aparțin a trei ciobeni din Semeni, Zagarancea și Vasilica. Plus la asta, în comuna Zagarancea sunt 32 de familii ce poartă numele Ciobanu/Ceban”, a menționat Sebastian Andriuță. Din acest considerent, dânsul și-a dorit să fie păstrate și redate tradiția oieritului, practicată din moși – strămoși pe mealugurile comunei.

Astfel, localnicii sunt îndemnați să aducă obiecte vechi ce țin de oierit, începând cu găleata de muls laptele, cupa, ceaun de fierbere și alegere a urdei, căciulă, bici, tălancă și terminând cu ciubotele care se purtau pe atunci. „Toate acestea, dar și multe altele vor fi expuse spre atenția tuturor vizitatorilor”, a mai spus Sebastian Andriuță.

Lucrările de amenjare au început și, potrivit lui, la sfârșitul lunii acestea se preconizează a fi finalizate.

Captivat fiind de expunerea ideilor, consilierul ne descrie cu lux de amănunte unde și cum vor fi amplasate obiectele ce țin de această îndeletnicire. „Ne-am gândit ca în găleata pentru lapte vom dizolva vopsea – emulsie, pentru a obține culoarea laptelui. Cașul ce va sta în butoi îl vom realiza din gips ce va lua forma obișnuită a acestuia”, a precizat dânsul, după care mai adaugă: „Ciobanul, îmbrăcat în straiele corespunzătoare va sta alături de mioare, trei la număr. Vom încerca să redăm cu exactitate tabloul ritualului de muls”, spune Sebastian Andriuța. Apropo, cele trei mioare sunt deja aduse la muzeu și în curând, alături de ele vor apărea și doi miei.

În cadrul muzeului, situat chiar în centrul satului, se regăsesc de altfel, diferite obiecte vechi, chiar și o colibă construită de către persoanele din localitate ce poartă numele Colibă. Iar pe lângă acestea, Sebastian Andriuță mai vrea să construiască și o casă țărănească de pe timpuri, cu prispă și obloane, pentru a completa întreg tabloul.

Tatiana Tesliuc


📍Abonează-te la canalul nostru de Telegram și urmarește pagina noastră de YouTube și de Facebook 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *