Astăzi este marcată ziua numărului unic de urgențe – 112

Astăzi, în Europa este marcată Ziua numărului unic de urgență 112.

Data de 11 februarie a fost instituită în anul 2009 şi este dedicată creșterii gradului de conștientizare la nivel comunitar a importanței numărului unic de urgență în serviciul cetățenilor.

Statistica realizată de Serviciul 112 arată că în anul 2020, în Republica Moldova, la 112 au fost recepționate și procesate 2 592 509 de apeluri. Una dintre marile reușite reprezintă indicatorul privind timpul de răspuns. Conform datelor statistice, la numărul unic de urgență 112 sunt recepționate în primele 5 secunde – 72% din totalul apelurilor, în primele 10 secunde – 92% din apeluri, iar în 15 secunde – 96% din apeluri.

O altă performanță a serviciului este reducerea numărului de apeluri care nu au un caracter de urgență. În acest sens, în anul 2020 fiecare al doilea apel intrat în sistemul informațional automatizat al Serviciului 112 nu a fost o urgență, comparativ cu anul 2019 fluxul de apeluri non-urgente s-a redus cu aproximativ 9%. Optimizarea indicatorilor a fost posibilă datorită elementului de consolidare a capacităților Serviciului 112, efortului incontestabil realizat de echipa de operatori 112, dar și ca urmare a creșterii responsabilității cetățenilor care apelează la numărul de urgență 112.

În 2020, numărul maxim de apeluri recepționate în intervalul de 24 de ore la numărul de urgență 112 este de 10 320, iar numărul minimal înregistrat este de 5 839 apeluri. Media zilnică de apeluri recepționate la 112 reprezintă aproximativ 7 100 de apeluri. Media numărului de apeluri preluate de un operator 112 pentru anul 2020 este de 32 406 apeluri, iar cota maximă privind numărul de apeluri preluate de operatorul 112 este 59 400 apeluri.

Numărul unic de urgență 112 este gratuit în toate țările Uniunii Europene și este rezervat apelurilor ce necesită intervenția serviciilor de urgență.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *