Ambuteiajele ar putea deveni o amintire la Iași. Ce soluție a găsit Primăria municipiului Iași

În scopul reducerii traficului auto și aglomerării punctelor de intrare în oraș, municipalitatea ieșeană va implementa conceptul de „Park & Ride”, un sistem care oferă conducătorilor autovehiculelor posibilitatea de a-și lăsa mașinile la marginea orașului și de a-și continua drumul cu ajutorul mijloacelor de transport în comun.

Anunțul a fost făcut de primarul Mihai Chirica într-o conferință de presă, după care a fost plasat și pe  pagina de facebook a Primăriei municipiului Iași.
„Încercăm astfel să descurajăm pătrunderea autovehiculelor în municipiul Iași la orele de vârf, în special dimineața”, a precizat primarul.

Deja au fost făcute invitații către toți primarii comunelor adiacente, aflate în contact direct cu municipiul Iași, pentru a încheia un parteneriat privind amenajarea, cu fonduri europene, a unei rețele de parcări tip „Park & Ride”.
Au fost primite și primele răspunsuri afirmative.

În aceste parcări, potrivit primarului de Iași, vor fi deschise stații de transport în comun, astfel ca pasagerii autovehiculelor parcate aici să poată să se deplaseze cu ușurință spre centrul municipiului.

Această modalitate de deplasare va avea ca efecte deosebit de importante descongestionarea traficului, reducerea poluării atmosferice și fonice, precum și a ambuteiajelor auto, a explicat Mihai Chirica.


📍Abonează-te la canalul nostru de Telegram și urmarește pagina noastră de YouTube și de Facebook 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *