Să vină iarna și zăpezile! Drumarii sunt pregătiți, susține Administrația de Stat a Drumurilor

Foto: Realitatea.net

Pentru executarea lucrărilor de deszăpezire şi distribuire a materialului antiderapant pe drumurile publice naționale din Republica moldova vor fi antrenate 511 mașini şi utilaje rutiere. În stoc, la momentul de față, sunt 46486 tone de material antiderapant, 13839 tone de sare tehnică și 29357 tone de nisip.

De asemenea, pentru monitorizarea și vizualizarea stării condițiilor de circulație pe timp de iarnă, pe drumurile naționale funcționează 32 camere video.

Informațiile au fost oferite de către directorul general interimar al Î.S Administrația de Stat a Drumurilor (ASD), Veaceslav Potop la solicitarea secretarului de stat al Ministerului Economiei și Infrastructurii (MEI), Mihail Lupașcu.
Cei doi au discutat despre măsurile de pregătire a drumurilor publice naționale pentru sezonul de iarnă 2021 în cadrul unei ședințe de lucru din 12 ianuarie, se arată într-un comunicat d epresă al MEI.

Mihail Lupașcu s-a documentat și despre starea actuală a drumurilor din țară. Dânsul a subliniat necesitatea colaborării permanente dintre autorități și a informării cetățenilor despre practicabilitatea drumurilor.

La momentul de față, activitățile de administrare şi întreținere a drumurilor naționale sunt efectuate prin intermediul a 12 întreprinderi de exploatare a drumurilor S.A. „Drumuri”, cu care ASD a încheiat contracte de antrepriză.


📍Abonează-te la canalul nostru de Telegram și urmarește pagina noastră de YouTube și de Facebook 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *