La Primăria Ungheni va fi creat un ghișeu unic. Când?

Dionisie Ternovschi

În cât timp ar fi posibilă crearea ghișeului unic în cadrul primăriei?

Dionisie Ternovschi, viceprimarul municipiului Ungheni: „Realizarea acestuia, fizic, nu este atât de complicată atât cât ar fi de complicat de fapt conceptul în sine. Acum noi lucrăm cu niște experți care caută o soluție optimală. Ultima discuție pe care am avut-o a fost să găsim o soluție mixtă, adică atât posibilitatea ca persoană de acasă, de pe site-uri specializate, cu platforme, cu un soft foarte dezvoltat și să o poată face de acasă și o altă modalitate ar fi să vină la primărie și și să fie ajutat de cineva. Deci, acum noi lucrăm la conceptul acesta hibrid cum să-l facem să cuprindă toată populația, toate categoriile de vârstă”.

Cetățenii noștri de rând sunt gata să treacă la astfel de servicii?

Dionisie Ternovschi, viceprimarul municipiului Ungheni: „Anul acesta avem o experiență foarte bună de care sunt mândru. Părinții, fără a veni la primărie și-au înscris copiii la grădiniță. Cum? Am creat un e-mail unde părinții puteau să transmită toate actele pentru înscrierea la grădiniță. Iar pe site-ul primăriei au fost încărcate toate actele necesare, unde părintele putea să descarce, să le completeze, să le fotografieze și să le trimită prin e-mail”.

Au fost înregistrate careva dificultăți sau plângeri din partea părinților că nu se descurcă cu acest pas?

Dionisie Ternovschi, viceprimarul municipiului Ungheni: „Nu prea. Părinții care au venit la primărie și au spus că nu se descurcă, i-am ajutat. De fapt, acest proces ne-a demonstrat că populația este gata de digitalizare”.


📍Abonează-te la canalul nostru de Telegram și urmarește pagina noastră de YouTube și de Facebook 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *