Gunoiul, se pare că e o problemă stringentă a orașului Călărași

Se pare că, gunoiul chiar reprezintă o problemă stringentă a orașului Călărași. Și asta pentru că, patru dintre participanții la sesiunile de instruire în cadrul proiectului ”Sunt tânăr – deci mă implic”, implementat de Asociația Obștească ”ASCED” au abordat anume acest subiect.

 

Ion Rîpa: ”La Călărași, zeci de coșuri de gunoi au fost stricate, fie de cei care sunt în stare alcoolică sau de cei care nu au cei șapte ani de acasă. Din 100 de coșuri cumpărate în anul 2015, iată ca la final de anul 2020, coșurile rămase intacte le poți număra pe degete”.

 

Deniza Danu: „O problemă extrem de mare la Călărași sunt deșeurile electronice care sunt aruncate în locuri neautorizate și nu sunt reciclate sau preluate de organele competente.  Consider, cu certitudine, că amplasarea urnelor de gunoi în locurile cele mai populate ar fi un mare beneficiu pentru locuitorii orașului. Plus la aceasta, călărășenii vor conștientiza că prin aruncarea gunoiului la nimereală, vor provoca daune asupra sănătății lor”.

 

Cătălina Spinei: ”La început de decembrie, câțiva tinerii din raionul Călărași au dat dovadă, din nou, de grijă față de mediul ambiant.Ei au strâns gunoiul menajer din ,,Pădurea Tinerilor 2020’’. Acești tineri înarmați cu bunăvoință, spirit de echipă și inițiativă au făcut un lucru demn de urmat și de alți tineri”.

 

 Sabrina Mironica: ”Cred că vinovați de gunoiul ce se găsește peste tot prin oraș nu sunt doar cetățenii orașului, dar și autoritățile publice locale, care ar trebui să se ocupe de managementul deșeurilor solide. Odată aleși de cetățeni, ei ar trebui să caute soluții, să instaleze tomberoane noi, să arate că sunt buni gospodari”.

 

Tinerii sunt beneficiari ai Proiectului ”Sunt tânăr – deci mă implic” implementat de AO „ASCED” în parteneriat cu Ziarul ”Expresul”.

AO „ASCED” este beneficiara Programului de Granturi Locale al Uniunii Europene (UE) și implementează proiectul „Sunt Tânăr- deci mă implic”) în or. Călărași. Programul de Granturi Locale este lansat în baza Cadrului Unic de Sprijin a UE, acordat pentru Republica Moldova (2017-2020) din cadrul Instrumentului European de Vecinătate, prin intermediul proiectului „Abilitarea cetățenilor din Republica Moldova” (2019-2021), finanțat de către Uniunea Europeană și implementat de Agenția de Cooperare Internațională a Germaniei (GIZ). Partenerul proiectului pentru creșterea potențialului de vizibilitate și implicare a cetățenilor este Asociația Presei Independente (API).


📍Abonează-te la canalul nostru de Telegram și urmarește pagina noastră de YouTube și de Facebook 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *