Un antreprenor din Chirileni a inițiat o acțiune caritabilă pentru „două lucrări de interes public”

Foto: facebook.com/Ion Vladei

De bună voie și nesilit de nimeni, Ion Vladei, antreprenor din satul Chirileni, raionul Ungheni, a decis să facă o donație pentru, vorba dânsului, două lucruri de interes public.

El a donat preotului din localitate o sumă de bani, pe care n-a dorit s-o facă publică. „E o sumă mică în comparație cu ceea ce este necesar”, a explicat antreprenorul, după care a accentuat: ”Este un început și sper să fie într-un ceas bun”.

Cele două lucrări de interes public sunt: reconstrucția gardului cimitirului din sat și lărgirea cimitirului.

„Acolo se odihnesc părinții, frații, copiii și multe alte persoane, care ne-au dat viață, ne-au educat, ne-au format ca personalități, s-au gândit la vitorul nostru. La fel și noi, la rândul nostru, trebuie să dăm dovadă că nu vom dezamăgi generațiile viitoare”, a scris Ion Vladei pe pagina sa de facebook.

Dânsul i-a îndemnat pe consăteni să-i urmeze exemplul, dând asigurări că va exista o transparență totală, iar o comisie specială, aleasă de oamenii satului, va monitoriza ce se face cu banii adunați.

„Eu personal nici nu mă gândesc la mașnații, mă conduc de principiul: „Cel ce fură, de la dânsul fură. Cel ce dă, pentru dânsul dă. Cel ce face rău, lui își face rău, iar cel ce face bine pentru el își face bine”. E mult de vorbit, dar mai bine să vorbim puțin și să facem mult”, a conshis dânsul.

Donațiile vor fi făcute direct la biserică, la preot.

Primarul Iurie Stoica a salutat gestul antreprenorului și și-a exprimat satisfacția că acesta dorește să se implice.


📍Abonează-te la canalul nostru de Telegram și urmarește pagina noastră de YouTube și de Facebook 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *