Știi ce zi e azi?
10 decembrie este a 344-a zi a calendarului. Mai sunt 21 de zile până la sfârșitul anului.
Astăzi este Ziua Internațională a Drepturilor Omului.
La această dată, în anul 1948, Adunarea Generală a Națiunilor Unite a adoptat Declarația Universală a Drepturilor Omului, care proclamă drepturile inalienabile pentru toţi oamenii, indiferent de rasă, culoare, religie, sex, limbă, opinie politică sau de altă natură, origine naţională sau socială, proprietate, naştere sau alt statut. Disponibilă în peste 500 de limbi, Declaraţia Universală a Drepturilor Omului este cel mai tradus document din lume.
Evenimente
1845: A fost patentată prima anvelopă pneumatică, creată de inginerul britanic Robert Thompson.
1848: Carol Ludovic Napoleon Bonaparte este ales președinte al Franței, funcție deținută până la 2 decembrie 1852, când s-a proclamat împărat, sub numele de Napoleon al III-lea (1852-1870).
1868: La Londra este montat primul semafor din lume: un felinar aflat în vârful unui stâlp metalic înalt de 7 metri, care, alimentat cu gaz, avea o lumină când verde, când roșie. Abia după 46 de ani, în 1914, a fost instalat primul semafor electric – în SUA, la Cleveland.
1901: Primele premii Nobel au fost decernate la Stockholm, pentru fizică, medicină, chimie, literatură și pace.
1981: În SUA este descoperită o boală misterioasă – SIDA.
Lasă un răspuns