Prima asigurării obligatorii de asistenţă medicală în 2021 va rămâne aceeași ca în 2020

Imagine: www.democracy.md

Potrivit proiectului Legii fondurilor asigurării obligatorii de asistenţă medicală (FAOAM) pe anul 2021,  costul primei de asigurare obligatorie de asistență medicală în anul 2021 va rămâne aceeași ca în 2020 – de 4056 de lei.

Cei ce o vor plăti în primele trei luni ale anului, vor beneficia de reduceri de 50%, 60% şi 75%. Prima în formă procentuală din salariu va fi de 9%, ca și în anul curent.

Comisia parlamentară protecție socială, sănătate și familie a aprobat, în unanimitate, raportul asupra Proiectului Legii FAOAM, urmând să îl propună pentru dezbateri plenului Parlamentului.

Potrivit documentului respectiv, pentru anul viitor în Fondul asigurării obligatorii de asistenţă medicală sunt prevăzute venituri în sumă de 11,144 miliarde de lei şi cheltuieli în sumă de 11,344 miliarde de lei. Deficitul de 200 milioane lei va fi acoperit din contul soldului de mijloace bănești ce urmează să se formeze la finele anului 2020.

În comparaţie cu suma aprobată pentru 2020, este prognozată majorarea veniturilor cu circa 33%, iar a cheltuielilor – cu 35,3%.

Cea mai mare parte a fondurilor – peste 11,181 miliarde de lei (cu 36% mai  mult decât în 2020) – urmează a fi direcționată în fondul pentru achitarea serviciilor medicale curente.

Totodată, cca 2,761 miliarde de lei vor constitui transferurile pentru creșterea salariilor personalului medical, inclusiv etapa de majorare cu 30% începând cu 1 ianuarie 2021.

Legea fondurilor asigurării obligatorii de asistenţă medicală se examinează şi se adoptă de către Parlament în două lecturi.


📍Abonează-te la canalul nostru de Telegram și urmarește pagina noastră de YouTube și de Facebook 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *