Știi ce zi e azi?

7 octombrie este a 280-a zi a calendarului. Mai sunt 85 de zile până la sfârșitul anului.
 Astăzi e Ziua Mondială a Muncii Decente.
Conceptul de „muncă decentă” a fost gândit în cadrul reuniunii Organizaţiei Internaţionale a Muncii din 1999, în comun acord cu partenerii sociali (guverne-patronate-sindicate) şi însumează aspiraţiile oamenilor cu privire la oportunităţile pentru o muncă productivă şi corect remunerată, securitatea la locul de muncă, protecţia socială pentru familie, oportunităţile de dezvoltare profesională şi integrare socială, libertatea de exprimare, participarea activă în luarea de decizii, egalitatea de şanse pentru bărbaţi şi femei.
La 7 octombrie 1952, se naște Vladimir Putin, președinte al Federației Ruse la al patrulea mandat.
A devenit președinte interimar al Rusiei la 31 decembrie 1999, după ce președintele Boris Elțîn își dăduse demisia. A câștigat alegerile prezidențiale în 2000. În 2004, a fost reales pentru al doilea mandat, care a durat până în 7 mai 2008. Din cauza limitei prevăzute de Constituție, nu a mai putut candida pentru al treilea mandat consecutiv, dar după victoria succesorului sprijinit de el, Dmitri Medvedev, Putin a fost numit de acesta prim-ministru, funcție pe care a ocupat-o în intervalul 8 mai 2008 – 4 martie 2012. În 2012 a devenit pentru alți 6 ani președinte al Federației Ruse (în urma modificării Constituției).
La 18 martie 2018, a fost reales pentru un nou mandat de 6 ani.

 
În 2008, pe 7 octombrie, la vârsta de 96 de ani, moare George Emil Palade, biolog, medic și om de știință american de origine română (s-a născut la Iași), specialist în domeniul biologiei celulare, laureat, în 1974, al premiului Nobel pentru fiziologie și medicină.


📍Abonează-te la canalul nostru de Telegram și urmarește pagina noastră de YouTube și de Facebook 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *