Lucrări masive în Parcul „Micul Cluj” din Ungheni

„Cine a mers, în dimineața zilei de 23 octombrie, s-a putut convinge de activitatea intensă de amenajare și construcție, ce se desfășoară în aceste zile în Parcul Micul Cluj”, anunță Primăria municipiului Ungheni pe pagina sa de facebook.
În aceste zile, în Parcul „Micul Cluj” din Ungheni sunt realizate trei proiect concomitent .
1. Construcția pistelor de biciliști, efectuată grație Proiectului „Ungheni pentru dezvoltarea mobilității urbane durabile”, co-finanțat în cadrul Proiectului „AGREED – Activarea reformei guvernării pentru îmbunătățirea dezvoltării”, implementat de Asociația Obștească „Centru Regional pentru Dezvoltare Durabilă” din bani europeni, e pe ultima sută de metri. La momentul de față, specialiștii fac marcajele necesare, ca amatorii de ciclism să fie în siguranță.

Foto: Facebook.com/Primăria municipiului Ungheni

2. Se lucrează intens și asupra Proiectului „Șahul – punte între generații”, inițiat de JCI și susținut financiar de Fundația Comunitară Ungheni (FCU) și Primăria municipiului Ungheni. A fost deja construit pavilionul. Urmează lucrări de instalare a băncilor și meselor, la care vor putea juca în același timp șah (sau dame) 12 persoane.
Foto: Facebook.com/Primăria municipiului Ungheni

3. Sunt în plină desfășurare și lucrările de construcție a skaterparcului, realizate în cadrul etapei a V-a a Proiectului „Reabilitarea Parcului Central din municipiul Ungheni”, cu suportul Primăriei Cluj-Napoca.
Foto: Facebook.com/Primăria municipiului Ungheni

De notat că, în acest an, în parcul respectiv au fost finalizate și lucrările de amenajare a terenului de tenis de câmp. Aici a mai fost deschis un teren de sport. Tot în parc este amenajat un imens teren de joacă pentru copii de toate vârstele. A fost construit și un teatru de vară, au fost amenajate aleile, intrările în parc, vizitatorii pot admira zeci de sculpturi, realizate în cadrul taberelor de sculptură, organizate în anii precedenți de Primăria Ungheni.
În anul curent, Parcul a obținut statut de întreprindere municipală.


📍Abonează-te la canalul nostru de Telegram și urmarește pagina noastră de YouTube și de Facebook 

 

2 Comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *