În orașul Cornești, timp de trei decenii, numărul copiilor cu vârsta de 2-7 ani s-a micșorat de 5 ori

În 30 de ani, numărul copiilor, cu vârsta cuprinsă între doi și șapte ani, din orașul Cornești, raionul Ungheni s-a micșorat de peste 5 ori, ajungând, la momentul de față, la 65 de copii.
 
”Toți pleacă”, spune directoarea grădiniței „Poienița”, Maria Cudreavțev, după care adăugă: ”Iată, și acum avem doi copii la grădiniță care pleacă, împreună cu părinții lor, în Germania”.
În ultimii doi-trei ani, numărul copiilor scade cu câte 10-15 anual. Aproape în fiecare lună câte un părinte anunță conducerea grădiniței că-și ia copilul și pleacă în altă parte, de obicei, în străinătate.
Motivul principal, potrivit directoarei, e lipsa locurilor de muncă. Oamenii pleacă în căutarea unei vieți mai bune, a unui viitor mai bun pentru copiii lor.
În anul 1990, în orașul Cornești funcționau două instituții preșcolare, în care erau înscriși, per total, aproximativ 350 de copii. În una dintre grădinițe erau șase grupe de copii, în cealaltă – opt grupe.
De prin anii 1992-1993, numărul copiilor a început să scadă treptat. A fost închisă, mai întâi, o grupă, apoi a doua, a treia.
A urmat, în anul 1999, închiderea unei dintre cele două grădinițe. Din lipsă de copii.
Unica grădiniță care funcționează la momentul de față, cu o capacitate de 180 de locuri, este utilizată doar în proporție de 35%. Sunt deschise numai trei grupe în loc de opt. În rest, încăperile sunt închise, geamurile – întunecate.
„Nu sunt copii”, spune cu tristețe directoarea. Și nici nu există motive pentru optimism.
De la începutul anului curent, în orașul Cornești s-au născut 12 copii, au fost înregistate 7 căsătorii, iar numărul deceselor a ajuns la 37.


📍Abonează-te la canalul nostru de Telegram și urmarește pagina noastră de YouTube și de Facebook 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *