FOTO. Silvia Zagoreanu și-a scos la lumină cămășile cu altiță. Fotografii făcute la Ungheni vor ajunge la UNESCO

Costumele Silviei Zagoreanu, interpretă de muzică populară, directoarea Palatului de Cultură din Ungheni, au fost etalate, în aceste zile, altfel.

La îndemnul Varvarei Buzilă, etimolog și folcloristă, o înflăcărată promotoare a costumului popular autentic, Silvia Zagoreanu și-a scos la lumină, din propria colecție, 18 cămăși tradiționale, toate cu altiță (broderie lată făcută pe umerii iilor). Potrivit dânsei, o bună parte din acestea sunt cămăși vechi, adevărate valori tradiționale. Altele au fost confecționate în ultimii 10 ani după modele de arhivă.
„Am încercat să îmbin aceste cămăși cu restul pieselor de port popular într-un mod adecvat, ca să le stea bine dragelor mele colege/colaboratoare, care au fost modele în ședința foto pe care am realizat-o”, a explicat Silvia Zagoreanu. Per total, la ședința foto au participat 9 domnișoare și doamne.






 
Fotografiile vor fi anexate la un amplu dosar privind cămașa cu altiță, asupra căruia se lucrează de mult timp. Dosarul va fi transmis, ulterior, la UNESCO, pentru ca această cămașă cu altiță să fie inclusă în Lista Reprezentativă a Patrimoniului Cultural Imaterial al Umanităţii, alături de doina, mărțișorul și colindatul în ceată de bărbați, incluse anterior.
”S-a constatat că acest tip de cămăși, cu altiță, este cel mai des întâlnit în spațiul românesc, este cel mai reprezentativ. Elementele brodate vorbesc despre o istorie a acestui neam”, a explicat Silvia Zagoreanu, după care a adăugat: ”Sper ca fotografiile realizate de noi să fie de folos”.
În scurt timp, EXPRESUL va publica un interviu cu Silvia Zagoreanu, în care dânsa vorbește despre portul popular, dar și despre colecția sa impresionantă.


📍Abonează-te la canalul nostru de Telegram și urmarește pagina noastră de YouTube și de Facebook 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *