Un parc fotovoltaic în cartierul Dănuțeni din Ungheni. Primul pas deja a fost făcut

”Ceea ce vrem să facem noi nu a făcut încă nimeni în Republica Moldova:  o primărie să inițieze o procedură de creare a unui parc fotovoltaic”.
Afirmația îi aparține primarului municipiului Ungheni, Alexandru Ambros, care a mai spus că acest parc e un vis mai vechi, care, într-un final, va fi realizat.
Inițial, Primăria s-a adresat la Agenția Națională de Reglementare în Energetică (ANRE) pentru a-i fi aprobată cota de energie alternativă ce poate fi produsă.
Răspunsul a fost că o primărie nu poate face acest lucru.
De aceea, în ședința din 17 iulie 2020, Consiliul Municipal a aprobat un nou statut al Intreprinderii Municipale ”Servicii Comunale”, ca, de acum înainte, printre genurile de actvitate ale întreprinderii în cauză să se regăsească și producerea de energie electrică.
De ce e nevoie de un parc fotvoltaic la Ungheni?
Fiind întrebat de ce e nevoie de un astfel de parc, primarul Alexandru Ambros a răspuns: ”Pentru ca să creștem capacitatea economică a Prmăriei, astfel ca Primăria să nu umble cu mâna întinsă”, după care a precizat: ”Rezultatele nu vor fi într-un an sau doi. Posibil că nu eu voi fi primar atunci, dar cu siguranță proiectul va fi realizat și, în rezultat, va crește potențialul economic al municipiului”.
Se estimează că stația electrică solară va avea o capacitate de 950 de kilowați/oră (kWh), aproape un megawat (MW).
Deja a fost elaborat studiul de fezabilitate. În prezent, se lucrează asupra elaborării proiectului tehnic de execuție, după care va fi identificat și un potențial finanțator.
Construcția parcului fotovoltaic se planifică pe terenul din preajma fermei de cai, la marginea orașului. În prezent, acea pantă este neutilizată.

Locul unde se planifică a construi parcul fotovoltaic
Locul unde se planifică a construi parcul fotovoltaic

La ce ar ajunge un megawatt pentru Ungheni?

Alexandru Ambros: ”Energia electrică va fi suficientă în proporție de 70% pentru iluminatul stradal și instituțiile publice (grădinițele, Palatul de Cultură, Școala de muzică, Școala de Arte Plastice, Școala sportivă etc.) Deci, ne-am asigura cu 70% de energie electrică gratis, astfel că banii economisiți ar merge pentru alte necesități ale orașului, inclusiv drumuri, trotuare, amenajări”.
Între timp, Ministerul Economiei și Infrastructurii anunță că vor fi construite în Republica Moldova – la Bulboaca, Cărpineni și Nisporeni – trei parcuri solare fotovoltaice, cu o capacitate totală de 28 MW.
Proiectul acestui plan investițional a fost prezentat în cadrul unei vizite de lucru a ministrului Sergiu Railean la cel mai mare parc solar fotovoltaic din Republica Moldova – Fly Ren. Acesta are o capacitate de 1MW și este situat pe o suprafață de circa 2 ha. Aici sunt amplasate aproximativ 3700 de panouri solare, care generează, pe parcursul unui an, 1,2 milioane kWh. Compania intenționează să construiască parcuri fotovoltaice în cele trei localități menționate.
„Republica Moldova trebuie să-și dezvolte sursele alternative de energie, să-și valorifice potențialul în sectorul energiei regenerabile. Acest obiectiv poate fi atins prin implicarea activă a mediului de afaceri în noi proiecte de energie regenerabilă”, a declarat Sergiu Railean.


📍Abonează-te la canalul nostru de Telegram și urmarește pagina noastră de YouTube și de Facebook 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *