La Petrești, în curând, va fi dat în exploatare un teren de mini – fotbal

În curând, iubitorii de sport din Petrești vor putea să se bucure de un mini-teren de fotbal cu înveliș artificial. Acesta se află chiar pe stadionul din localitate. Iar suprafața acestuia este de 640 metri pătrați.

Potrivit primarului de Petrești, terenul de sport, se preconizează a fi dat în exploatare la sfârșitul lunii octombrie.
”Este un proiect mult așteptat de petreșteni”, a subliniat și antrenorul Ghenadie Bereghici.
Apropo, grație insistenței și succesului pe care îl dobândesc echipele pregătite de către antrenor în decursul a mai multor ani, prin participarea activă la diverse competiții, Fedarația Moldovenească de Fotbal a luat în calcul aceste merite și a susținut localitatea prin Programul ”Toți împreună ”.

Costul total al proiectului este de 24 mii lei, banii fiind alocați de către Primăria comunei Petrești. Iar Federația Moldovenească de Fotbal a venit cu înveșlișul artificial în sumă de circa 40 mii lei.
”Mini-terenul de fotbal va fi și iluminat pe timp de noapte”, a dat asigurări primarul localității, menționând că pentru aceasta se vor cheltui 25 mii lei.

”Acest teren amenajat era mai mult decât o necesitate, iar faptul că acesta se va transforma într-o sală de sport în aer liber, aduce numeroase beneficii pentru tinerii sportivi”, a subliniat Ghenadie Bereghici, după care a mai adăugat: ”Datorită faptului că va fi iluminat, nu va fi un impediment să ne desfășurăm antrenamentele și la orele târzii”.

Antrenorul Ghenadie Bereghici a declarat că pe viitor își dorește să implimenteze încă un proiect pentru a fi construit un teren cu nisip, pentru practicarea fotbalului de plajă, dar și un teren pentru practicarea tenisului. ”Spațiul ne permite să ne extindem”, a accentuat antrenorul. Totodată își dorește să amenajeze și un grup sanitar, dar să renoveze și vestiarul. ”Deși, suntem susținuți de Administrația Publică Locală, ar mai fi necesar să atragem fonduri și din altă parte, pentru a putea finaliza ceea ce ne-am propus” a specificat dânsul.

La rându-i, primarul de Petrești a declarat că se mândrește cu echipele din localitate care au participat la diferite campioanate naționale dar și europene, fiind apreciați la cel mai înalt nivel. ”Totul a fost posibil grație antrenorului Ghenadie Bereghici, perseverenței de care a dat dovadă și a motivării tinerilor spre obținerea succeselor. Construcția mini-terenului va asigura tinerilor din localitate petrecerea unui timp util, valorificând un stil de viață sănătos”, a menționat Serghei Gorea.

Autor: Tatiana Tesliuc


📍Abonează-te la canalul nostru de Telegram și urmarește pagina noastră de YouTube și de Facebook 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *