Distincție pentru primarul de Ungheni, Alexandru Ambros

Primarul municipiului Ungheni, Alexandru Ambros, a primit medalia eparhială ,,Sfânta Cuvioasa Parascheva”, pentru merite deosebite în fața instituției Bisericii.

Distincția i-a fost înmânată de către Preasfințitul Petru Musteață, Episcop de Ungheni și Nisporeni, în ziua hramului Catedralei episcopale din Ungheni ”Sfântul Binecredincios Alexandru Nevschi”, pe 12 septembrie.
Apropo, distincția respectivă a fost instituită în 2015.
În aceeași zi, a avut loc un serviciu divin, oficiat de un sobor impresionant de preoți, în frunte cu PS Petru, iar mai mulți clerici au primit distincții bisericești.
Episcopul de Ungheni și Nisporeni a ținut să aducă în prim plan două evenimente importante pentru lăcașul sfânt din centrul municipiului Ungheni: 800 de ani de la nașterea kneazului Alexandru Nevschi, ocrotitorul ceresc al catedralei, precum și 115 ani de la  prima Sfântă Liturghie săvârșită aici.
De notat că  acest sfânt locaş a fost construit în perioada 1903-1905, după proiectul celebrului arhitect Alexandru Bernardazzi.

1 afișări

One Comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *